Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:47 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prinţul Harry, primul membru de rang înalt al familiei regale britanice care va depune mărturie în instanţă în ultimii 130 de ani

ro

03 Jun, 2023 13:45 2381 Marime text
Sursă foto: Instagram/ sussexroyalPrinţul Harry va deveni primul membru de rang înalt al familiei regale britanice care va depune mărturie în instanţă în ultimii 130 de ani.

Harry se va prezenta săptămâna viitoare în procesul său împotriva unui grup de ziare pe care îl acuză de comportament ilegal, relatează Reuters, citat de Agerpres.ro

Harry, fiul cel mic al regelui Charles, va apărea în boxa martorilor la Înalta Curte din Londra, ca parte a procesului pe care el şi alte peste 100 de celebrităţi şi personalităţi de marcă l-au intentat împotriva Mirror Group Newspapers (MGN), editorul publicaţiilor Daily Mirror, Sunday Mirror şi Sunday People.

Va fi prima dată când un membru regal de rang înalt va depune mărturie de când Edward al VII-lea a depus mărturie ca martor în cadrul unui proces de divorţ în 1870 şi, 20 de ani mai târziu, într-un proces de calomnie privind un joc de cărţi, ambele înainte de a deveni rege.

Harry, care este al cincilea în linia de succesiune la tron, abia a ieşit de pe prima pagină a ziarelor în ultimele şase luni, din cauza certurilor sale juridice cu presa britanică şi a lansării memoriilor sale şi a serialului documentar Netflix în care a acuzat alţi membri seniori ai familiei regale de complicitate cu tabloidele.

Apariţia sa în instanţă este posibil să atragă atenţia la nivel mondial.

În procesul care a început luna trecută, s-a spus că jurnaliştii MGN sau investigatorii privaţi angajaţi de aceştia au efectuat hărţuiri telefonice la ''scară industrială'' şi au comis alte acte ilegale pentru a obţine informaţii despre prinţ şi ceilalţi reclamanţi.

Avocatul reclamanţilor, David Sherborne, a declarat că acest lucru a fost făcut cu ştiinţa şi aprobarea editorilor şi directorilor executivi de rang înalt.


MGN contestă acuzaţiile şi afirmă că persoane cu funcţii de conducere au negat că ar fi ştiut ceva despre hărţuire şi că li s-a ascuns orice abatere.

Instanţa a fost informată de un jurnalist şi biograf al lui Harry că unul dintre cei care ştiau despre hărţuire a fost fostul editor Piers Morgan, în prezent unul dintre cei mai mediatizaţi radiodifuzori britanici şi un critic deschis al prinţului şi al soţiei sale Meghan.

Morgan, care a negat orice implicare în comportamentul ilegal şi l-a acuzat pe Harry că a invadat intimitatea propriei familii, şi-a părăsit postul de prezentator al unei emisiuni matinale de televiziune după ce a făcut remarci deschise despre Meghan.

La începutul procesului, MGN, deţinută acum de Reach, şi-a cerut scuze în documentele tribunalului şi a recunoscut că, într-o singură ocazie, Sunday People a căutat în mod ilegal informaţii despre Harry şi că acesta are dreptul la despăgubiri.


Dar a respins celelalte acuzaţii ale acestuia, spunând că nu avea dovezi pentru afirmaţiile sale. În schimb, Palatul Buckingham este posibil să ocupe un loc important în interogatoriul lui Harry, MGN susţinând că unele informaţii au venit de la consilieri regali.

Apariţia de săptămâna aceasta va fi a doua oară în acest an când Harry va fi prezent la Înalta Curte din Londra, după ce în martie s-a alăturat cântăreţului Elton John şi altor persoane pentru audieri în legătură cu procesul lor împotriva editorului tabloidelor Daily şi Sunday Mail. 

Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii