Programul Viza Waiver Ce pași trebuie urmați pentru obținerea vizei SUA (GALERIE FOTO)
Programul Viza Waiver: Ce pași trebuie urmați pentru obținerea vizei SUA (GALERIE FOTO)
06 Aug, 2024 13:56
ZIUA de Constanta
1187
Marime text
România se apropie cu pași repezi de aderarea la programul Visa Waiver, ce presupune ridicarea majorității restricțiilor de călătorie în SUA.
Ambasadorul României în SUA – Dan-Andrei Muraru susține că suntem chiar pe „ultima sută de metri" în drumul țării noastre de a accesa programul de călătorie.
Acesta argumentează că Ambasada SUA a emis un număr record de vize anul acesta și că șansele noastre sunt la un nivel ridicat.
Pentru aderarea la Viza Waiver, este nevoie ca rata de respingere a aplicațiilor să fie sub 3%, la ultima „numărătoare" aflându-ne la pragul de 8%. Șansele sunt reale, dar numai dacă românii se mobilizează până la încheierea anului fiscal curent – 30 septembrie 2024.
Cum poate fi obținută viza
Conform ghidului pentru persoanele care călătoresc în scop de recreere sau afaceri, pentru obținerea vizei sunt necesare alegerea tipului de viză dorit (pentru vacanțe/afaceri – Viză tip B), completarea formularului electronic pentru vize temporare DS-160; plata taxei de viză – $185 (aprox. 845 RON); efectuarea programării; prezentarea la interviu.
În cazul în care solicitarea va fi aprobată, pașaportul se va reține în vederea aplicării vizei, ulterior fiind livrat solicitantului.
Acordarea vizei fără interviu este eligibilă numai copiilor cu vârsta sub 14 ani, persoanelor cu vârsta de peste 80 de ani, ori persoanelor care solicită aceeași categorie de viză și care a expirat în ultimii 4 ani.
De asemenea, conform Hotărârii nr. 36/2024, „angajații din administrația publică centrală, cu prioritate cei din domeniile apărării, ordinii publice, siguranței naționale, justiției și afacerilor externe, beneficiază de decontarea, în condițiile legii, a oricărui tip de viză SUA, aplicată pe orice tip de pașaport [...]”.
Conform procedurilor, aplicanții se vor prezenta la Secția Consulară cu cel mult 10 minute înainte de ora programată.
Informații suplimentare pot fi consultate pe site-urile: https://calificamromania.gov.ro/, dar și pe https://ro.usembassy.gov/ro/visas-ro/nonimmigrant-visas-ro/.
Articolul este realizat împreună cu Rareș Mihai, care efectuează practică pe perioada verii la cotidianul ZIUA de Constanța.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Premierul Marcel Ciolacu a lansat campaniei „Calificăm România" care vizează includerea ţării noastre în Programul Visa Waiver (VIDEO)
și
Ambasadorul României în SUA, despre programul Visa Waiver „Suntem pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor de admitere”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii