Rachete ruseşti Uragan au lovit un bloc cu cinci etaje în oraşul Ceasiv Iar. Cel puţin şase persoane au murit şi peste 30 ar putea fi prinse sub ruine
Rachete ruseşti Uragan au lovit un bloc cu cinci etaje în oraşul Ceasiv Iar. Cel puţin şase persoane au murit
10 Jul, 2022 11:49
ZIUA de Constanta
1139
Marime text
Cel puţin şase persoane au murit şi peste 30 ar putea fi prinse sub ruine după ce rachete ruseşti Uragan au lovit sâmbătă seara un bloc cu cinci etaje în oraşul Ceasiv Iar, în regiunea Doneţk din Ucraina, provocând prăbuşirea imobilului, a indicat guvernatorul Pavlo Kirilenko pe Twitter, potrivit Reuters.
Guvernatorul a afirmat că şase persoane au fost confirmate decedate, iar alte cinci rănite, conform Agerpres.ro
Potrivit unor informaţii din partea rezidenţilor, există temeri că cel puţin 34 de persoane ar putea fi prinse printre ruine, a adăugat Kirilenko.
Andrii Iermak, şeful cancelariei preşedintelui Volodimir Zelenski, a acuzat într-o postare pe Telegram ''un alt atac terorist rus'', adăugând că Rusia ar trebui desemnată ca ''stat sponsor al terorismului''.
Un proiect de lege în acest sens a fost depus de doi senatori americani, care, în timpul unei vizite la Kiev joi, s-au arătat încrezători că propunerea va fi adoptată.
Rusia, care afirmă că întreprinde o ''operaţiune militară specială'' de demilitarizare a Ucrainei, neagă că ar viza civili.
Agerpres.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii