Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:07 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Regele Charles al III-lea a ales o fostă capelă de spital pentru discursul de Crăciun, rupând astfel tradiția

ro

23 Dec, 2024 20:09 201 Marime text

Regele Charles al II-lea, Sursa foto: Wikipedia

 
  • Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, tratat pentru cancer, a ales decorul unei foste capele de spital pentru discursul său de Crăciun, întrerupând astfel tradiţia acestor alocuţiuni ţinute într-o reşedinţă regală, a anunţat luni Palatul Buckingham.

Discursul de Crăciun va încheia un an dificil pentru familia regală britanică, după anunţurile referitoare la diagnosticul de cancer al regelui, în februarie, şi al prinţesei Kate, în martie, conform Agerpres.

Difuzat miercuri la ora 15:00 GMT pe Sky News, acest discurs a fost pre-înregistrat la capela Fitzrovia din centrul Londrei.

Capela de inspiraţie bizantină a făcut parte din vechiul spital Middlesex. "A servit drept loc de alinare, de rugăciune şi de odihnă pentru personal şi pacienţi", potrivit unui comunicat emis de Palatul Buckingham.

În prezent, capela este un spaţiu cultural care găzduieşte concerte şi expoziţii, deschis şi vizitelor.

Regele, în vârstă de 76 de ani, şi-a reluat treptat activităţile publice în aprilie şi continuă tratamentul pentru cancerul cu care a fost diagnosticat şi a cărui natură nu a fost dezvăluită.

Nora sa, prinţesa de Wales, a anunţat în septembrie încheierea tratamentului de chimioterapie.


Ultima dată când rostirea discursului tradiţional de Crăciun a avut loc în afara unei reşedinţe regale a fost în 2006, când mama regelui Charles, regretata regină Elisabeta a II-a, a ţinut această alocuţiune la Catedrala Southwark din Londra.

În ultimul său discurs de Crăciun, de la Palatul Buckingham, Charles al III-lea a evocat preocupările sale legate de mediul înconjurător şi a transmis un mesaj de pace.

Conţinutul mesajului rămâne secret până la difuzare, însă o sursă regală a declarat că acesta va include referiri la provocările internaţionale, naţionale şi personale şi la faptul că acestea pot fi depăşite prin sprijinirea reciprocă a comunităţilor, conform Reuters.

Alocuţiunile regale cu ocazia sărbătorilor datează din timpul unui discurs radiofonic ţinut în 1932 de regele George al V-lea al Regatului Unit, străbunicul lui Charles al III-lea. De obicei, aceste discursuri sunt filmate în una dintre locuinţele monarhului.
 

 
 
Citește și
Regele Charles al III-lea îşi va relua călătoriile în străinătate anul viitor, în pofida cancerului de care suferă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii