Români, găsiți morți în casă. Ce s-a găsit la mică distanță de corpul bărbatului. Cine sunt victimele
Români, găsiți morți în casă. Ce s-a găsit la mică distanță de corpul bărbatului. Cine sunt victimele
26 Jan, 2020 17:50
ZIUA de Constanta
2124
Marime text
Doi români, o femeie și un bărbat, care au fost găsiți morți într-o casă din Italia s-au înjunghiat reciproc, spun anchetatorii, potrivit observator.tv.
Polițiștii bănuiesc că între ei a izbucnit un conflict care s-a soldat cu o baie de sânge.
Dubla crimă a fost comisă în centrul istoric din Ceglie Messapica, localitate din sudul Peninsulei. Pe scările din fața casei a fost găsit trupul româncei, plin de sânge.
În locuință a fost găsit cadavrul bărbatului, zăcând pe jos, în dormitor. La mică distanță de el era un cuțit de bucătărie, de asemenea, însângerat.
Cine sunt victimele
Alerta a fost dată de vecini care au auzit strigătele româncei și au văzut-o apoi prăbușită pe scări. Ulterior, polițiștii au aflat că e o femeie de 53 de ani, Mara T, care lucra în agricultură și locuia în acea casă împreună cu partenerul ei, de asemenea, român. Soțul, care lucrează în Bari, nu era acasă în acel moment.
Bărbatul găsit mort e un român de 41 de ani, Gheorghe N., era un prieten al cuplului. El lucra ca cioban în zonă și venise, se pare, în vizită. Între cei doi a izbucnit un conflict, care a degenerat în violențe.
Ce spun poliţiștii
Potrivit La Repubblica, în urma reconstituirii făcute de anchetatori s-a ajuns la concluzia că, în timpul scandalului, românca l-a înjunghiat în piept pe bărbat, cu un cuțit. El a reușit apoi să o dezarmeze și, înainte de a muri, a înjunghiat-o. Românca a încercat să fugă, dar a căzut pe scările din fața casei.
Plecat la muncă, soțul româncei a aflat de tragedie de la polițiști. Anchetatorii încearcă acum să afle care a fost cauza scandalului ce a dus la finalul sângeros.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii