Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:31 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rusia cere o reuniune a ONU după atacul asupra orașului Belgorod

ro

30 Dec, 2023 19:24 1207 Marime text

Sursa foto: Pixabay


 
  • Rusia a anunţat că a cerut o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU după atacul lansat sâmbătă în oraşul Belgorod soldat cu cel puţin 14 morţi şi pe care îl atribuie Ucrainei, relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

„Am cerut o reuniune a Consiliului de Securitate privind Belgorod pentru ora 15:00, ora New York-ului", 20:00 GMT, a declarat adjunctul ambasadorului Rusiei la ONU, Dmitri Polianski, pe Telegram.

„Atacul terorist de la Belgorod va face obiectul unor proceduri în cadrul Consiliului de Securitate al ONU - Rusia a solicitat o reuniune a Consiliului de Securitate", a afirmat, de asemenea, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova citată de agenţia de presă rusă RIA.


Preşedintele rus Vladimir Putin a fost „informat" în legătură cu atacul ucrainean asupra oraşului Belgorod, care s-a soldat sâmbătă cu cel puţin 14 morţi, între care doi copii, şi 108 răniţi, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Belgorod se află la 80 de kilometri nord de oraşul ucrainean Harkov, care a fost puternic lovit de forţele ruse vineri dimineaţă, potrivit autorităţilor ucrainene.

În total, cel puţin 39 de persoane au fost ucise şi peste 160 au fost rănite vineri în Ucraina într-o vastă serie de lovituri în toată ţara, potrivit Kievului.

Citește și
Rusia masează trupe impresionante la granița cu Ucraina
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii