Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:15 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Secretarul general al NATO anunță „decizii importante” ce vor fi luate la summit-ul de săptămâna viitoare

ro

23 Jun, 2022 20:34 996 Marime text
foto: Facebook/ Jens Stoltenberg

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi că la summitul NATO care va avea loc săptămâna viitoare la Madrid vor fi luate „decizii importante'' la cinci capitole „cheie'', printre care sprijinul pentru Ucraina, consolidarea prezenţei militare şi aprobarea noului Concept Strategic, documentul care va orienta strategiile Alianţei în anii următori.

Vorbind la o conferinţă de presă comună cu premierul ceh Petr Fiala, secretarul general al NATO a amintit despre acest Concept Strategic că reprezintă „planul cardinal pentru viitorul Alianţei noastre'' şi ''va stabili poziţia noastră comună faţă de Rusia, provocările emergente şi China, precum şi asocierea noastră cu UE, care a atins niveluri fără precedent''.

Acest document, revizuit ultima dată în anul 2010, descrie obiectivele NATO, identifică trăsăturile esenţiale ale mediului de securitate şi oferă orientări pentru adaptarea forţelor armate.
 

„Intensificăm descurajarea şi apărarea, ne consolidăm prezenţa, capacităţile şi disponibilitatea, în special în partea estică a Alianţei'', a adăugat Stoltenberg.


Vor fi de asemenea adoptate măsuri de susţinere a Ucrainei şi a „altor parteneri în situaţie de risc'', NATO având prevăzut să aprobe pentru Ucraina „un pachet exhaustiv de asistenţă''. La summitul NATO va participa şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, dar el va interveni prin legătură video.

Liderii statelor NATO vor aborda de asemenea la summit problema bugetelor alocate apărării şi ''vor ameliora repartizarea cheltuielilor, cu mai multe investiţii în apărare care să fie făcute împreună''.

Summitul de la Madrid va lua în discuţie şi cererile Finlandei şi Suediei de aderare la Alianţă, blocate însă de veto-ul Turciei, care solicită celor două ţări să-şi schimbe radical atitudinea faţă de organizaţiile politice kurde, notează Agerpres.
 

„Turcia are preocupări legitime pentru securitatea sa şi lucrăm la soluţionarea lor împreună cu Suedia şi Finlanda'', a declarat Stoltenberg despre acest subiect.


Summitul de săptămâna viitoare, a mai spus el, este ''o oportunitate de a ne angaja din nou faţă de legătura vitală între Europa şi America de Nord''.


La rândul său, premierul ceh Petr Fiala a subliniat că războiul rus împotriva Ucrainei va fi în centrul summitului de la Madrid şi al preşedinţiei semestriale a Consiliului UE care va fi preluată de Republica Cehă pe 1 iulie.

El şi-a manifestat speranţa că în timpul acestei preşedinţii va fi semnată la Praga o nouă declaraţie comună asupra cooperării între UE şi NATO.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii