Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:30 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Statele Unite sunt hotărâte să furnizeze Ucrainei „armele de care are nevoie“ pentru a se apăra contra Rusiei (VIDEO)

ro

10 Apr, 2022 20:57 1538 Marime text
Interviu ABC. Foto: ABC YoutubeStatele Unite sunt hotărâte să furnizeze Ucrainei 'armele de care are nevoie' pentru a se apăra contra Rusiei, a afirmat duminică Jake Sullivan, consilierul de securitate al Casei Albe, la emisiunea 'This Week' a postului ABC, transmite Reuters.

Sullivan a spus că administraţia Biden va trimite mai mult armament în Ucraina pentru a împiedica Rusia să cucerească mai mult teritoriu şi să ţintească civili, atacuri pe care Washingtonul le califică drept crime de război, conform Agerpres.ro

Moscova a respins acuzaţiile de crime de război ce îi sunt aduse de Ucraina şi ţări occidentale.

Vorbind mai târziu la emisiunea 'Meet the Press' a NBC News, Sullivan a spus că Statele Unite 'lucrează nonstop pentru a livra armele noastre (...) şi a organiza şi coordona livrarea armelor din multe alte ţări'.

'Arme sosesc în fiecare zi, inclusiv astăzi', a subliniat el.

Statele Unite au trimis asistenţă militară în valoare de 1,7 miliarde de dolari în Ucraina după debutul invaziei ruse, la 24 februarie, a indicat săptămâna trecută Casa Albă.

Livrările au inclus rachete antiaeriene Stinger, rachete antitanc Javelin, muniţie şi echipament antiglonţ.

Însă liderii americani şi europeni sunt presaţi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să trimită armament greu pentru luptele ce se anunţă în estul ţării, unde Rusia este aşteptată să-şi intensifice eforturile.


Conform unor extrase dintr-un interviu acordat emisiunii '60 Minutes' a CBS, ce va fi difuzat mai târziu duminică, Zelenski s-a arătat sceptic că SUA vor livra armele despre care el spune că este nevoie.

Dacă Ucraina va putea respinge incursiunea rusă 'depinde de cât de repede vom fi ajutaţi de Statele Unite. Ca să fiu sincer, dacă vom putea supravieţui depinde de asta', a spus el.

'Am încredere 100% în poporul nostru şi în forţele noastre armate, dar, din păcate, nu am încredere că vom primi tot ceea ce ne trebuie'.

Un sondaj CBS publicat duminică arată un sprijin larg al americanilor pentru trimiterea de armament suplimentar în Ucraina.


Potrivit sondajului realizat săptămâna trecută, 72% dintre intervievaţi sunt favorabili trimiterii de mai multe arme, în timp ce 78% susţin sancţiuni economice împotriva Rusiei

 Agerpres.ro

sursa foto+video: Youtube-ABC
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii