Statul Islamic revendică atentatul de la Berlin
Statul Islamic revendică atentatul de la Berlin
20 Dec, 2016 23:04
ZIUA de Constanta
2036
Marime text



Gruparea Statul Islamic a revendicat atentatul de luni seara de la Berlin, a anunțat agenția Aamaq, apropiată grupării teroriste, informația fiind preluată de principalele agenții internaționale de presă.
DPA relatează că în textul revendicării se arată că autorul atacului din piața de Crăciun din Berlin a fost "un soldat al Statului Islamic" care a acționat ca urmare a chemării la atacuri asupra cetățenilor din statele coaliției ce combate gruparea.
Aamaq atribuie revendicarea unor "surse din cadrul serviciilor de securitate", mai indică DPA. Agenția germană arată că formulările sunt specifice modului în care Statul Islamic și-a atribuit atacuri comise anterior în Europa. Reuters subliniază că în revendicare atentatul de luni este descris drept "operațiunea din Berlin". Atacul comis luni în capitala Germaniei s-a soldat cu 12 morți și 48 de răniți.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii