SUA Democrații americani modifică regulamentul pentru ca Kamala Harris să candideze la prezidențiale la începutul lunii august
SUA: Democrații americani modifică regulamentul pentru ca Kamala Harris să candideze la prezidențiale la
25 Jul, 2024 13:01
ZIUA de Constanta
857
Marime text
- Comitetul Naţional Democrat (DNC) a anunţat miercuri noi reguli care îi vor permite vicepreşedintei Kamala Harris să devină candidat oficial la preşedinţia Statelor Unite înainte de 7 august dacă, aşa cum este de aşteptat, nu se mai prezintă niciun alt candidat.
Într-un comunicat, oficiali ai Partidului Democrat au anunţat că noul regulament, aprobat de majoritatea membrilor responsabili de reglementări, va permite delegaţilor să voteze virtual nominalizarea pentru candidatura prezidenţială în perioada 1 - 7 august, astfel încât Convenţia Partidului Naţional va avea un rol pur ceremonial, potrivit Agerpres.
Calendarul ar putea fi puţin afectat doar dacă până sâmbătă va fi prezentată o altă candidatură pentru nominalizare, ceea ce este foarte puţin probabil. După ce preşedintele Joe Biden a anunţat duminică că renunţă la candidatura pentru a fi reales la Casa Albă, vicepreşedinta Kamala Harris a câştigat sprijin masiv din partea partidului şi a membrilor Convenţiei.
"Ca partid, obligaţia noastră este să implementăm un proces de nominalizare echitabil, care să exprime preferinţele prin vot", a declarat într-un comunicat preşedintele DNC, Jaime Harrison.
În acest răstimp, Kamala Harris a candidat, a preluat frâiele campaniei Biden-Harris pentru a o transforma în "Harris la preşedinţie" şi a obţinut sprijinul principalilor lideri ai partidului, precum şi angajamentul de a fi votată din partea unei majorităţi suficiente a delegaţilor.
Convenţia Naţională Democrată, care se va desfăşura în perioada 19-22 august la Chicago, va avea ca scop aprobarea programului Partidului Democrat şi pronunţarea discursurilor de acceptare ale candidatului la preşedinţie şi ale colegului pentru funcţia de vicepreşedinte, precum şi pentru a fi prezentată americanilor propunerea de guvernare a ţării pentru un nou mandat de patru ani.
Anunţarea numelui persoanei pentru funcţia de vicepreşedinte urmează să fie făcută în următoarele două săptămâni pentru a se finaliza procesul de votare şi de confirmare a nominalizării. În prezent, favoriţi sunt senatorul de Arizona, astronautul Mark Kelly, şi doi guvernatori din alte state cheie: Josh Shapiro (Pennsylvania) şi Roy Cooper (Carolina de Nord). În plus, un alt posibil candidat la poziţia de vicepreşedinte este guvernatorul statului conservator Kentucky, Andy Beshear.
Citește și
Trump, reacţie după anunţul retragerii lui Biden
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii