Sute de civili au fost ucişi în Afganistan după ce talibanii au revenit la putere
Sute de civili au fost ucişi în Afganistan după ce talibanii au revenit la putere
20 Jul, 2022 14:20
ZIUA de Constanta
1144
Marime text
- Victimele civile au fost cauzate în majoritatea cazurilor de atacuri cu dispozitive explozive improvizate atribuite grupării Stat Islamic şi de muniţie neexplodată.
Cel puţin 700 de civili au fost ucişi în Afganistan după ce talibanii au revenit la putere în această ţară, în august anul trecut, a anunţat miercuri Organizaţia Naţiunilor Unite, informează Agerpres.
Alte 1.406 de persoane au fost rănite în aceeaşi perioadă, a precizat misiunea diplomatică a ONU în Afganistan, într-un nou raport asupra situaţiei privind drepturile omului în ultimele zece luni în această ţară.
Potrivit documentului, victimele civile au fost cauzate în majoritatea cazurilor de atacuri cu dispozitive explozive improvizate atribuite grupării Stat Islamic şi de muniţie neexplodată.
Gruparea Stat Islamic ţinteşte comunităţi minoritare etnice şi religioase, plasând explozivi în apropiere de locuri unde oameni se duc la şcoală, se roagă şi îşi desfăşoară viaţa de zi cu zi.
De asemenea, câţiva civili au fost ucişi într-un atac cu dronă comis de SUA în timpul retragerii lor haotice în august, precum şi în atacuri aeriene ale forţelor armate pakistaneze în estul Afganistanului, în aprilie, se mai spune în raport.
Alături de victimele civile, ONU a documentat sute de cazuri de omucideri extrajudiciare, arestări şi detenţii arbitrare, precum şi de tortură şi rele tratamente comise de talibani, autorităţile de facto.
Talibanii vizează în special foşti oficiali ai guvernului afgan şi indivizi acuzaţi de afiliere cu oponenţi politici precum gruparea Stat Islamic şi Frontul Naţional de Rezistenţă anti-talibană, precizează raportul misiunii ONU.
Raportul subliniază de asemenea represiunile talibanilor împotriva jurnaliştilor, libertăţii de exprimare, precum restricţiile severe impuse femeilor şi situaţia dramatică în ceea ce priveşte drepturile omului în Afganistan.
La începutul lui mai, liderul suprem al talibanilor a emis un ordin conform căruia femeile trebuie să se acopere cu totul în public, inclusiv faţa, în mod ideal cu burqa, un văl integral dotat cu un fel de grilaj din ţesătură la nivelul ochilor.
Comunitatea internaţională a făcut din respectarea drepturilor omului, în special ale femeilor, o condiţie prealabilă în negocierile asupra ajutorării şi recunoaşterii regimului taliban, reinstalat la putere în Afganistan în august anul trecut.
Noile restricţii impuse femeilor confirmă radicalizarea talibanilor, care au încercat iniţial să afişeze o imagine mai deschisă decât în timpul primului lor regim, din 1996 până în 2001. La acea dată, ei au privat femeile de aproape toate drepturile lor, impunându-le inclusiv să poarte burqa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii