Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:43 24 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ultimele momente ale Papei Francisc, relatate de medicul care i-a stat alături

ro

24 Apr, 2025 11:40 210 Marime text
Papa Francisc, foto: Vatican News






Sergio Alfieri, medicul care i-a fost alături Papei Francisc în cele mai grele clipe, a rememorat cu voce tremurândă ultimele ore ale Suveranului Pontif.

Într-un interviu încărcat de emoție, chirurgul care l-a operat pentru prima oară în 2021 a vorbit despre legătura specială care s-a înfiripat între ei de-a lungul timpului — o relație construită pe încredere, respect și o profundă grijă pentru viață, notează știripesurse.ro. Cu o liniște care i-a impresionat până și pe cei mai obișnuiți cu suferința, Papa Francisc și-a trăit ultimele clipe cu o luciditate senină, pregătindu-se sufletește pentru plecare.

Era duminică, 20 aprilie, când Papa a ieșit în Piața Sfântul Petru, la îndemnul asistentului său medical, Massimiliano Strappetti, pentru a se amesteca printre credincioși. Nimic nu prevestea ce avea să urmeze. Cu doar câteva zile înainte, le ceruse colaboratorilor să organizeze o întâlnire cu toți cei care l-au tratat la Spitalul Gemelli – 70 de persoane. Medicul Alfieri îl sfătuise să mai aștepte până după Paște, dar Papa a fost categoric: „Mă întâlnesc cu ei miercuri”. Era ca și cum ar fi știut că nu mai e timp.

„Avea o claritate extraordinară în acele zile. A dat semne că vrea să închidă anumite capitole, să mulțumească, să își ia rămas bun. Nu era grăbit, dar era hotărât”, povestește Alfieri. Apoi își amintește ultima vizită: sâmbătă după-amiază, în ajunul Paștelui. Papa era bine, liniștit, chiar zâmbitor. „Mi-a spus că se simte bine și că a reînceput să lucreze. I-am dus o tartă închisă la culoare, preferata lui. A fost o întâlnire simplă, caldă. Nu știam că va fi ultima noastră conversație”, spune chirurgul.


Dar în zorii zilei de luni, totul s-a schimbat. La ora 5:30 dimineața, Strappetti l-a sunat panicat pe medic: „Sfântul Părinte este foarte bolnav, trebuie să ne întoarcem la Gemelli”. Alfieri a alertat echipa și a ajuns în grabă la reședința din Santa Marta. „L-am găsit cu ochii deschiși. Nu respira greu, dar nu răspundea. Nici la voce, nici la stimuli dureroși. Am înțeles imediat. Era în comă. Nu mai era nimic de făcut”, își amintește el cu glasul frânt de emoție.
 
Citește și
Declararea datei de 26 aprilie zi de doliu naţional în memoria Papei Francisc, pe agenda ședinței Guvernului României (DOCUMENTE)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii