Un avion de pasageri a ratat aterizarea și a ajuns într-un râu din Florida. Mai multe persoane au ajuns la spital

04 May, 2019 11:56
ZIUA de Constanta
1852
Marime text
Un Boeing 737 cu 143 de persoane la bord a ieşit de pe pistă şi a ajuns în râul St. Johns în timp ce încerca să aterizeze pe furtună vineri la o bază militară în Jacksonville, Florida (sud-estul Statelor Unite), au anunţat autorităţile militare, adăugând că 21 de persoane au fost rănite, dar niciuna nu suferă de răni grave, relatează sâmbătă Reuters şi France Presse, citate de Agerpres.ro
Toate persoanele aflate la bordul aparatului care sosea de la baza americană Guantanamo (Cuba) - 136 de pasageri şi 7 membri ai echipajului - au fost evacuate.
Potrivit biroului şerifului din Jacksonville, 21 de persoane au fost duse la spitale locale pentru leziuni minore, iar altele au fost tratate la faţa locului.
Aproape o sută de pompieri şi membri ai serviciilor de salvare au fost mobilizaţi în urma accidentului, potrivit autorităţilor locale.
Imaginile televizate arătau avionul parţial scufundat în râu, aparent fără să fi suferit pagube mari.
Aparatul transporta personal de la baza militară Guantanamo şi familiile lor.
Agerpres.ro
Sursa foto: Google Maps

"Toţi sunt sănătoşi şi în siguranţă. Poliţia şi pompierii sunt magnifici", a scris pe Twitter primarul din Jacksonville, Lenny Curry.
Aparatul transporta personal de la baza militară Guantanamo şi familiile lor.
Agerpres.ro
Sursa foto: Google Maps
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii