Un câine de căutare al armatei israeliene a înregistrat apeluri la ajutor ale celor trei ostatici din Fâşia Gaza care au fost împuşcaţi mortal din greşeală
Un câine de căutare al armatei israeliene a înregistrat apeluri la ajutor ale celor trei ostatici din Fâşia
21 Dec, 2023 15:50
ZIUA de Constanta
1034
Marime text



Câinele a fost trimis într-o clădire în timpul unei operaţiuni de luptă, echipat cu o cameră de corp Go-Pro.
"Teroriştii au tras asupra câinelui, şi din acel punct, am auzit voci care, după analiza înregistrării, au fost recunoscute ca fiind vocile ostaticilor, toate trei foarte puternice", a declarat purtătorul de cuvânt al armatei Daniel Hagari, potrivit unei transcrieri date publicităţii în cursul nopţii.
Camera corporală a câinelui, care a fost ucis în operaţiune, a fost recuperată şi analizată abia marţi.
Clădirea se afla la numai circa un kilometru de locul unde ostaticii au fost împuşcaţi mai târziu.
După ce a analizat înregistrarea camerei, armata israeliană crede că bărbaţii care îi ţineau ostatici pe cei trei israelieni au fost ucişi în timpul operaţiunii, ceea ce le-a permis acestora să fugă.
Soldaţii israelieni i-au împuşcat accidental pe cei trei ostatici israelieni vineri la Shejaiya, în nordul Fâşiei Gaza. Cei trei erau pe jumătate dezbrăcaţi şi unul dintre ei ţinea un băţ pe care legase o cârpă albă.
Armata a explicat ulterior că soldaţii israelieni au acţionat împotriva procedurilor în vigoare când au deschis focul asupra celor trei ostatici.
Agerpres.ro
Citește și:
Conflictul din Gaza este un „eșec moral” al comunității internaționale
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii