Un roman incarcerat in Polonia a murit de foame
Un roman incarcerat in Polonia a murit de foame
03 Apr, 2008 20:00
ZIUA de Constanta
1053
Marime text
Un roman a murit intr-un spital din Cracovia unde a ajuns din arest, in stare de extrema epuizare datorata infometarii. O asemenea tragedie nu s-a mai intamplat in Europa de multi ani, nici macar in Belarus, relateaza Tygodnik Powszechny.
Medicilor din spitalul MAI, omul le-a ramas intiparit in memorie, chiar daca a stat acolo doar 24 de ore. Un barbat de 1,75 m si 40 de kg. Statea lungit fara sa se miste. La intrebarile care i se puneau clatina din cap. Piele intinsa pe oase.
Povestea lui Claudiu Crulic, la doua luni si jumatate dupa moartea lui, poate fi reconstituita pe baza documentelor judiciare si a discutiilor cu functionarii si medicii. Majoritatea lor relateaza insa doar fapte, limba lor este lipsita de emotie.
Despre emotii ar putea spune cu siguranta multe, Lica, prietena lui Claudiu, care a nimerit impreuna cu el in arest pentru trei luni, ca urmare a deciziei Tribunalului Krakow-Erodmiececie din 10 septembrie 2007. Claudiu a fost trimis in arestul de pe strada Montelupe, iar Lice in Nowa Huta.
11 iulie 2007. Un cuplu in varsta (el este judecator in instanta superioara) face cumparaturi intr-unul dintre magazinele de incaltaminte din Cracovia. Dupa o clipa intra o pereche de tineri. El ia un pantof de pe raft si se apropie ciudat de judecator, dupa care paraseste rapid magazinul impreuna cu fata. Judecatorul se duce la casa, baga mana in buzunar si... nu gaseste portofelul. Cu putin timp inainte era, insa, acolo, cu documentele si cardurile bancare!
Casa din centrul Cracoviei. Aici locuiesc Claudiu si Lica. Ambii si-au parasit in Romania copiii mici. De ce au venit in Polonia? Au fugit? Se stie ca nu sunt sfinti, au avut deja de-a face cu justitia poloneza. Fusese vorba despre furturi marunte.
Claudiu va declara ulterior ca a venit pentru prima data in Polonia in anii '90, pentru a face comert si a calatori (apoi renunta la ce a spus). Din actele judiciare nu se poate afla mai mult.
Politia, care in cazul furturilor marunte este de obicei somnolenta, cauta energic portofelul judecatorului. Dupa doua luni da de urma suspectilor: Claudiu Crulic si Lica T. Tribunalul dispune arestarea temporara.
Specialistii in regimul penitenciar, care afla azi despre cazul lui Claudiu, nu pot crede ca o asemenea drama poate avea loc in sec. XXI, intr-o tara democratica, europeana.
Dr. Teodor Bulenda de la Institutul de Profilaxie Sociala si Resocializare al Universitatii din Varsovia a lucrat timp de 18 ani la Biroul Reprezentantului Drepturilor Cetatenilor, a vizitat inchisori. "Da, oamenii inghiteau linguri, isi injectau substante care sa provoace puroi, pentru a ajunge din celula la spital", relateaza el. "Odata, un detinut s-a uns chiar cu crema de parchet si si-a dat foc, altul si-a bagat o sarma in ochi pentru a iesi in libertate. Dar niciodata nu am auzit o poveste asemanatoare celei a lui Crulic".
Persoanele care au venit in contact cu Claudiu in timpul arestului nu vor sa-si dea numele. "Este ceva ingrozitor. Nu s-a ocupat nimeni de el. Nu s-a facut totul pentru a-l ajuta", spune cineva. Altul riposteaza. "Omul asta nu a vrut sa fie ajutat. Nu a facut decat sa se afunde ciudat si cu incapatanare in nevinovatie".
Pe 14 septembrie, Claudiu scrie o scrisoare catre directorul arestului din Montelupe in care solicita, "avand in vedere retinerea si privarea de libertate", facilitarea unui contact cu un reprezentant diplomatic roman. Si anunta ca incepe greva foamei.
In timpul urmatoarelor patru luni, Crulic figureaza in documentele procuraturii, tribunalului si arestului ca un numar de caz. Hartiile, plimbate de la un birou la altul, nu trezesc compasiunea. In acest timp, in celula sta un om. Vine dintr-o tara straina, este complet singur, nu-l viziteaza nici un apropiat. Nu stim in ce masura Claudiu stie limba polona si cum il trateaza colegii de celula. Stim ca din zi in zi e tot mai slab. Cine ar trebui sa reactioneze? Tribunalul, care dispune de judecatori penitenciari, avand ca atributie exercitarea controlului asupra desfasurarii arestului temporar?
Crulic este observat de lucratorii arestului, intre care medicii spitalului penitenciar. Din documente rezulta ca Claudiu era foarte hotarat. In opinia psihologului legist, comportamentul sau poate denota o stare psihica rea sau o reactie la stresul provocat de arestare. Sau poate ca detinutul a vrut sa forteze prin atitudinea sa dezvinovatirea la tribunal? Oricum, in toate documentele scrise de Crulic, anexate apoi la dosarul sau, se regaseste informatia privind greva foamei, determinata de faptul ca se considera nevinovat.
In dosarul lui Crulic se gasesc si faxurile trimise din spitalul penitenciar catre tribunal. Ele informeaza despre starea sanatatii lui.
Primul este datat 3 ianuarie 2008. In acea zi, Crulic a fost adus pe targa la spitalul penitenciar (inainte fusese spitalizat la sfarsitul lui octombrie, inceputul lui noiembrie). El informeaza ca romanul "potrivit documentelor, face greva foamei de la 10 septembrie", adica de patru luni. Starea lui a fost definita ca general proasta, are organismul epuizat si deshidratat, dar "poate fi tratat in spitalul penitenciar".
Urmatoarea diagnoza este din 11 ianuarie: "poate fi tratat in spitalul penitenciar".
In documentele tribunalului se gasesc mentiuni de tipul: daca va fi necesar, "se va recurge la procedee medicale de salvare a vietii, in caz de nevoie cu folosirea directa a fortei".
Pe 14 ianuarie, tribunalul isi da acordul pentru efectuarea analizei de sange a bolnavului si hranirea lui prin perfuzie.
Pe 17 aprilie catre tribunal a fost trimis ultimul fax in cazul Crulic. Starea sanatatii lui a fost descrisa drept "foarte grava, bolnavul este extrem de epuizat, nu poate face nici o miscare". Detinutul cantarea dor 40 de kg.
Medicul a scris mai departe: "Bolnavul necesita un tratament intensiv de durata al schimbarilor metabolice, care depaseste posibilitatile de tratare in conditiile serviciului medical de penitenciar. Agravarea tulburarilor existente poate provoca decesul".
La 18 ianuarie, dupa-amiaza, Crulic a murit.
Spitalul a informat consulatul Romaniei din Katowice despre decesul lui Crulic. La Cracovia a venit mama sa, sa ridice corpul fiului. Nu l-a recunoscut.
Scris de: {autor}RMP{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii