Vladimir Putin nu mai ține cont de sărbători. În ajunului Crăciunului pe rit vechi a transmis un mesaj războinic
Vladimir Putin nu mai ține cont de sărbători. În ajunului Crăciunului pe rit vechi a transmis un mesaj războinic
07 Jan, 2024 10:20
ZIUA de Constanta
1059
Marime text
- Preşedintele Vladimir Putin a promis, în ajunul Crăciunului pe rit vechi, să susţină soldaţii care, „cu armele în mâini", apără interesele Rusiei, ordonând guvernului său un sprijin mai mare pentru cei care luptă şi făcând apel la poporul său să fie milostiv şi drept, relatează Reuters, potrivit știripesurse.ro.
„Mulţi dintre bărbaţii noştri, băieţii noştri curajoşi, eroici, războinici ruşi, chiar şi acum, în această sărbătoare, apără interesele ţării noastre cu armele în mână", a declarat Putin la o întâlnire, sâmbătă târziu, cu familii ale soldaţilor ruşi care au murit în Ucraina.
Imaginile televiziunii de stat l-au arătat pe liderul rus participând împreună cu un mic grup de familii la o slujbă la miezul nopţii, cunoscută sub numele de Divina Liturghie, la o capelă de la reşedinţa sa din Novo-Ogariovo, lângă Moscova.
În acest an, Putin nu a făcut niciun apel la o încetare a focului în Ucraina care să coincidă cu această sărbătoare, pe care mulţi creştini ortodocşi o celebrează pe 6-7 ianuarie - aşa cum s-a întâmplat în 2023.
Citește și
Crăciunul pe rit vechi, sărbătorit astăzi
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii