Zece milioane de persoane au părăsit Ucraina de la debutul invaziei ruse
Zece milioane de persoane au părăsit Ucraina de la debutul invaziei ruse
21 Mar, 2022 14:35
ZIUA de Constanta
851
Marime text
Zece milioane de persoane şi-au părăsit locuinţele în Ucraina din cauza războiului purtat de Rusia, potrivit unor declarații ale Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, Filippo Grandi.
„Războiul din Ucraina este atât de devastator, încât 10 milioane de persoane au fugit, fie strămutate în interiorul ţării, fie refugiate în străinătate”, a scris Grandi pe Twitter.
Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a precizat că 3,3 milioane de ucraineni şi-au părăsit ţara de la începutul războiului, iar alte 6,5 milioane de persoane sunt strămutate în interiorul ţării.
„Oamenii continuă să fugă întrucât se tem de bombe, de lovituri aeriene şi de distrugeri'', a declarat sâmbătă Filippo Grandi.
Conform sursei citate, aproximativ 90% dintre refugiaţii ucraineni sunt femei şi copii, bărbaţii ucraineni cu vârste între 18 şi 60 de ani având interdicție de a părăsi țara, deoarece pot fi chemaţi să lupte.
sursa Agerpres
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii