Zeci de persoane au fost internate în spital în Irak, țară afectată pentru a treia zi consecutiv, de o furtună de praf (VIDEO)
Zeci de persoane au fost internate în spital în Irak, țară afectată pentru a treia zi consecutiv, de o furtună
09 Apr, 2022 20:01
ZIUA de Constanta
1641
Marime text
Cea mai mare parte a Irakului a fost afectată sâmbătă, 9 aprilie, pentru a treia zi consecutiv, de o furtună de praf care a dus la zeci de spitalizări pentru probleme respiratorii, relatează AFP.
Norul a acoperit mai întâi joi nordul Irakului, inclusiv regiunea autonomă Kurdistan, unde zborurile au fost anulate pe aeroportul din Erbil. Apoi a continuat spre sud, învăluind sâmbătă Bagdadul şi alte oraşe precum Nassiriyasiria.
Vizibilitatea a fost aproape nulă în zonele afectate. Pe străzi, maşinile, scuterele şi casele erau acoperite de o peliculă de culoare ocru, au constatat corespondenţii AFP.
Furtuna a provocat zeci de internări în spitale pentru probleme respiratorii, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Saif al-Badr.
Fenomenul ar trebui să se calmeze începând de sâmbătă după-amiază, a declarat Amer al-Jabri, directorul informaţiilor meteorologice irakiene.
‼️Se desploma esta torre eléctrica debido al viento en #Choman #Irak#storm #wind
— Life (@JavierApophis) April 7, 2022
📽 Soran Media pic.twitter.com/q8I7yg8GFG
Furtunile de nisip şi de praf nu sunt neobişnuite în Irakul semi-deşertic, în special primăvara.
Dar Jabri a declarat că se aşteaptă la o creştere a fenomenului în viitor din cauza secetei, a deşertificării şi a deficitului de precipitaţii, ceea ce reduce vegetaţia care ar putea atenua efectele furtunilor.
Irakul este una dintre cele mai vulnerabile ţări la schimbările climatice şi la deşertificare. Secetele sunt din ce în ce mai frecvente şi mai severe, iar vara temperaturile pot depăşi 50 de grade Celsius timp de mai multe zile la rând.
Sursa Agerpres
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii