Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:53 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

AVAS va continua procedura de privatizare a societatilor din portofoliu

ro

16 Jan, 2006 00:00 1220 Marime text

# Societatile aflate inca in portofoliul AVAS vor trece printr-un proces de privatizare rapid * Una dintre alternativele viabile la vanzarea pachetelor de actiuni este lichidarea * AVAS a precizat ca in procesul de privatizare sau de lichidare a societatilor a intampinat greutati, din cauza unor factori obiectivi, precum si din cauza modificarilor legislative

Vicepresedintele Autoritatii pentru Verificarea Activelor Statului (AVAS), Laszlo Gyerko, a precizat ca societatile comerciale aflate in portofoliul AVAS, si care nu mai atrag investitori vor intra in lichidare. In 2005, a fost initiata procedura de lichidare pentru 98 de societati comerciale. Pentru societatile comerciale care se mai afla inca in portofoliul AVAS, procedura va fi accelerata anul acesta, in special prin lichidare. Procesul de privatizare, din perspectiva AVAS, se afla, in acest moment, in faza sa finala, Autoritatea avand in portofoliul rezidual societati comerciale, aflate, in marea lor majoritate, intr-o situatie economico-financiara deosebit de dificila. Trecerea acestor societati in proprietate privata este delicata, sustin reprezentantii Autoritatii, intrucat aceste societati nu mai au o greutate economica reala, dar ridica in schimb probleme sociale cu impact major. In acest caz, una dintre alternativele viabile la vanzarea pachetelor de actiuni este lichidarea, care presupune vanzarea activelor pe module functionale, care sa ramana in piata, ca actori economici platitori de taxe si impozite, capabili sa asigure ocuparea fortei de munca, precum si valorificarea resurselor existente in economie. In prezent, AVAS are in lichidare judiciara 334 societati, 17 societati sunt in lichidare voluntara si alte 175 de societati sunt in proces de dizolvare. In portofoliul Autoritatii, cu exceptia societatilor cu statut special, se mai afla 627 de companii cu capital majoritar de stat. Dintre acestea, in decursul anului 2005, au fost analizate peste 200 societati comerciale. Au fost selectate societatile care inregistrau pierderi, un volum mare de plati restante, un grad ridicat de indatorare, precum si lipsa lichiditatilor. In cadrul analizei s-a tinut cont de atractivitatea lor la privatizare, numarul de scrisori de intentie, de cate ori au fost scoase la privatizare si daca sunt revenite in portofoliu in urma unor privatizari nereusite.AVAS a hotarat dizolvarea a 138 societati comercialeIn anul 2005, in procesul de privatizare / lichidare, AVAS anuntat ca a intampinat greutati, din cauza unor factori obiectivi, precum si din cauza modificarilor legislative. Astfel, numai aparitia OUG nr.26/2005 si abrogarea dispozitiilor legale referitoare la acordarea inlesnirilor la plata obligatiilor bugetare restante a determinat retragerea cumparatorilor din negocieri inainte de depunerea ofertelor finale, imbunatatite si irevocabile. De asemenea, pentru lansarea la privatizare sunt necesare documente (avizul de mediu pentru privatizare, certificate de obligatii bugetare) care sunt furnizate de alte institutii ale statului (Consiliul Concurentei, Autoritatea de Mediu, Ministerul de Finante). In acelasi timp, potrivit AVAS, interesul potentialilor cumparatori a scazut simtitor, in primul rand datorita lipsei de atractivitate a societatilor comerciale, confruntate, in marea lor majoritate, cu o situatie economica si financiara deosebit de dificila, dar si din cauza anularii facilitatilor privind datoriile societatilor comerciale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii