Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:50 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

BNR se va pronunta asupra cresterii dobanzilor

ro

04 Aug, 2003 00:00 846 Marime text

Soldul creditului neguvernamental a avut, in primul semestru al anului, o crestere reala cu 17,4%, pana la 222.972 miliarde lei, cu 33% mai mare, in termeni reali, fata de iunie 2002 * In aceasta perioada, pe piata valutara s-a inregistrat un deficit de circa 11,2 milioane euro, fata de 2,8 milioane euro in saptamana precedenta

Ministrul Finantelor Publice, Mihai Tanasescu, a declarat, vineri, ca masurile pentru limitarea deficitului de cont curent vizeaza diminuarea pierderilor la intreprinderile de stat, precum si o crestere graduala a dobanzilor de catre Banca Nationala a Romaniei. Cel mai probabil, va avea loc o crestere graduala ce ar putea atinge un punct procentual in urmatoarele luni. Declaratia survine recomandarilor Fondului Monetar International de a tempera cresterea prea rapida a creditului neguvernamental. Potrivit negociatorului sef al FMI pentru Romania, Neven Mates, sectorul bancar romanesc s-a dezvoltat in ultimii ani, normele de supraveghere bancara fiind elaborate conform reglementarilor internationale in domeniu. Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, a explicat ca, dincolo de deciziile BNR, cele mai importante sunt modalitatile de aplicare. Soldul creditului neguvernamental a avut, in primul semestru al anului, o crestere reala cu 17,4%, pana la 222.972 miliarde lei, cu 33% mai mare, in termeni reali, fata de iunie 2002, potrivit datelor centralizate de Banca Nationala a Romaniei. Creditul neguvernamental reprezinta totalitatea imprumuturilor acordate clientilor nebancari, mai putin cele pentru institutiile bugetare sau Trezoreria Statului. In termeni nominali, creditul neguvernamental a avut un spor de 24,13% fata de sfarsitul lui 2002 si a cunoscut un avans cu 51,4% in raport cu luna iunie a anului trecut. Numai in iunie 2003, finantarile acordate sectorului neguvernamental s-au majorat cu 2,44%, respectiv 1,5% in termeni reali. Potrivit declaratiei lui Adrian Vasilescu, "Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei se va pronunta asupra masurilor pe care banca centrala le va adopta in urma discutiilor incheiate vineri cu reprezentantii Fondului Monetar International. BNR a avut discutii indelungate cu delegatia FMI. A luat nota de toate cerintele reprezentantilor FMI, dar important este sa se pronunte si Consiliul de Administratie asupra celor discutate. BNR are multe de analizat inainte de a face un pas". In saptamana 14-18 iulie, rata medie a dobanzii la depozitele nou constituite pe piata monetara interbancara s-a mentinut la un nivel similar celui din saptamana anterioara (reducerea consemnata fiind de numai 0,15 puncte procentuale), iar volumul total mediu zilnic al tranzactiilor s-a majorat cu numai 1,6 la suta, in timp ce scadenta medie a tranzactiilor a coborat la 19,4 zile, informeaza BNR. Volumul tranzactiilor interbancare (exclusiv BNR) s-a majorat cu 35 procente (de la 1.297 la 1.756 miliarde lei). Pe piata primara a titlurilor de stat s-a derulat o singura emisiune de certificate de trezorerie in lei, in valoare de 500,1 miliarde lei, reprezentand titluri cu discount cu scadenta la un an. Prin emisiunile din aceasta saptamana au fost reinnoite titlurile de stat ajunse la scadenta. Ecartul dintre ratele dobanzilor la depozitele nou constituite pe piata monetara si cele ale titlurilor de stat s-a incadrat intre 4,5 si 4,6 puncte procentuale. Volumul tranzactiilor in lei incheiate pe piata secundara a titlurilor de stat a scazut cu circa 15 procente fata de nivelul consemnat in perioada precedenta, ajungand la 6.054 miliarde lei. In intervalul analizat, pe piata au continuat sa fie preponderente tranzactiile de tip banca-client, acestea totalizand 5.806 miliarde lei, in timp ce tranzactiile interbancare au fost in valoare de numai 248 miliarde lei. In aceasta perioada, pe piata valutara s-a inregistrat un deficit de circa 11,2 milioane euro (fata de 2,8 milioane euro in saptamana precedenta). Volumul mediu zilnic al tranzactiilor a crescut cu circa 55 la suta, atingand nivelul de aproape 204 milioane euro.Euro si-a continuat evolutia usor descendenta, inregistrand o paritate medie de 1,1237 in raport cu dolarul (comparativ cu 1,1331 in saptamana precedenta). La Bursa de Valori Bucuresti, valoarea tranzactiilor a reprezentat mai putin de jumatate din nivelul consemnat in saptamana 7-11 iulie, numarul mediu al actiunilor tranzactionate crescand cu circa 42 la suta, iar numarul mediu al tranzactiilor reducandu-se cu aproape 10 procente. Media saptamanala a indicilor BET si BET-C a inregistrat reduceri de 1,5 la suta si, respectiv, 1,2 la suta, iar cea a indicelui BET-FI s-a diminuat cu 0,5 la suta. Capitalizarea pietei a scazut cu 1,4 la suta fata de saptamana anterioara. Comparativ cu ultimul interval de analiza, pe piata RASDAQ valoarea totala a tranzactiilor a scazut de aproape 10 ori, numarul mediu al tranzactiilor a fost cu circa 2 la suta mai mic, iar numarul actiunilor transferate s-a diminuat cu aproximativ 40 la suta. Media saptamanala a indicelui RASDAQ Compozit s-a mentinut la un nivel similar celui din perioada 7-11 iulie, in timp ce pentru indicii RAQ I si RAQ II s-au consemnat reduceri de 4,8 si, respectiv, 0,5 la suta. Capitalizarea pietei a crescut cu circa 1% fata de sfarsitul saptamanii anterioare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii