Declaratiile de venit global se pot depune pana la data de 15 mai
Declaratiile de venit global se pot depune pana la data de 15 mai
02 Feb, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
958
Marime text
Termenele finale pentru fisele fiscale este 29 februarie
In aceasta categorie intra contribuabilii care in anul 2003 au realizat venituri din activitati independente, activitati comerciale, profesii liberale, de proprietate intelectuala sau activitati agricole * Firmele trebuie sa preia de la administratiile financiare exemplarele de fise fiscale destinate angajatilor
In urma cu cateva zile, Ministerul Finantelor Publice a transmis directiilor de finante din teritorii normele referitoare la obligatiile declarative privind administrarea impozitului pe venitul global, cu termene in acest an. Potrivit acestora, societatile comerciale platitoare de salarii sau venituri asimilate salariilor sunt obligate si in acest an sa transmita fisele fiscale, pana in ultima zi lucratoare a lunii februarie, atat angajatilor, cat si administratiilor financiare. Pana la 29 februarie, vor depune declaratiile privind impozitul retinut la sursa, pentru fiecare beneficiar, societatile care platesc drepturi de proprietate intelectuala ori au valorificat bunuri in regim de consignatie. In aceeasi categorie intra si veniturile platite pentru activitatea de expertiza contabila, comisioanele, veniturile din conventii si contracte civile si veniturile independente realizate intr-o forma de asociere cu o persoana juridica. In termenul anuntat, firmele trebuie sa preia de la administratiile financiare exemplarele de fise fiscale destinate angajatilor. Pentru veniturile din dividende, dobanzi, jocuri de noroc, din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare si partilor sociale si veniturile sub forma castigurilor din operatiuni de vanzare-cumparare de valuta la termen, firmele platitoare vor transmite declaratiile informative pana cel tarziu la 30 iunie. Persoanele care obtin venituri altele decat salariile vor depune declaratiile de venit la administratiile financiare pana la data de 15 mai. In aceasta categorie intra contribuabilii care in anul 2003 au realizat venituri din activitati independente, activitati comerciale, profesii liberale, de proprietate intelectuala sau activitati agricole. Aceeasi obligatie revine si persoanelor care realizeaza venituri in strainatate, dar impunerea finala este in Romania, precum si celor care au obtinut venituri atat in Romania, cat si in alte state. Platile anticipate trimestriale, in cazul persoanelor care realizeaza venituri din activitati independente si din cedarea folosintei bunurilor, cu exceptia impozitului pe veniturile din arendare, se pot efectua pana la mijlocul ultimei luni din fiecare trimestru. Firmele vor calcula si vira impozitul datorat prin retinere la sursa pana la data de 25 a lunii urmatoare celei pentru care se plateste impozitul. Pentru venitul obtinut de o persoana fizica dintr-o asociere cu o persoana juridica, firma va calcula impozitul trimestrial si va vira banii pana cel tarziu in data de 25 a primei luni din trimestrul urmator. Angajatii care au obtinut in 2003 venituri dintre cele care se globalizeaza aveau obligatia sa anunte, pana la 15 ianuarie, firma unde detin functia de baza. Termenul se aplica si pentru notificarile care vizeaza obtinerea deducerilor fiscale in proportie de 20% din valoarea materialelor pentru cei care isi construiesc o locuinta, cu exceptia imobilelor realizate de ANL.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii