Eximbank va fi sustine exporturile cu peste 800 milioane dolari
Eximbank va fi sustine exporturile cu peste 800 milioane dolariPentru acest an, banca si-a propus sa contribuie la activitatile de export cu aproximativ trei miliarde euro, la care se mai adauga si o suma de aproximativ trei miliarde lei, acordata bancii de la bugetul de stat pentru acest tip de activitate * Din totalul exporturilor sustinute de banca anul trecut, mai mult de jumatate reprezinta bonificatii de dobanda la creditele acordate * Intr-un top al tarilor de destinatie a exporturilor realizate prin intermediul bancii, pe primele trei pozitii se situeaza Norvegia, cu un procent de 14%, Germania- cu 12% si Olanda- cu 6% * Profitul net al bancii la sfarsitul anului 2003 s-a ridicat la 122,4 miliarde lei, comparativ cu 74,3 miliarde lei in 2000
Banca Eximbank Romania, companie specializata pe promovarea activitatilor de export, si-a propus pentru acest an suplimentarea aportului adus in sustinerea exporturilor cu aproximativ 800 milioane dolari, fata de nivelul consemnat in 2003, acesta ajungand in acest an la circa trei miliarde dolari. Referitor la aceasta masura, presedintele Eximbank Romania, Mariana Diaconescu, a declarat ca "obiectivul este unul ambitios, iar indeplinirea lui depinde de foarte multi factori, unul dintre acestia fiind evolutia cursului monedei americane. Pe de alta parte, asteptam avizul Ministerului Finantelor Publice pentru majorarea capitalului social cu 475 miliarde lei, fapt ce va asigura majorarea fondurilor pentru sustinerea exporturilor". Totodata, la aceasta se mai adauga si o suma de aproximativ trei miliarde lei acordata bancii de la bugetul de stat pentru acest tip de activitate, comparativ cu 1680 miliarde lei cat a fost acordat pentru anul trecut. Din totalul exporturilor sustinute de banca in 2003, mai mult de jumatate (63%) reprezinta bonificatii de dobanda la creditele acordate, in timp ce garantiile de export au inregistrat o pondere de 24%, iar 9% au constituit asigurari de export. In 2003, industria constructoare de masini a avut o pondere de 18,1% in totalul exporturilor sustinute de Eximbank, in vreme ce industria energetica si electrotehnica, cea a constructiilor de nave, precum si cea chimica si sectorul metalurgic au regrupat fiecare peste 10%. "Structura portofoliului este una echilibrata si diferita de cea a exporturilor Romaniei, fapt ce ne confera o anumita siguranta in cazul in care conjunctura mondiala afecteaza una dintre industrii", a mentionat aceeasi sursa. Conform unei statistici cu privire la destinatia exporturilor sustinute de unitatea bancara, primele trei tari de destinatie au fost Norvegia, cu un procent de 14%, Germania- cu 12% si Olanda- cu 6%. Presedintele institutiei a mai precizat ca, pe parcursul anului precedent, nivelul ratei dobanzii la creditele acordate s-a situat sub dobanda de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, declarand in acest sens ca "la sfarsitul anului 2003, Eximbank practica o dobanda de 17,5%, comparativ cu 19,2% in cazul BNR. Si pentru 2004 vrem sa mentinem aceasta tendinta de reducere. De altfel, daca tinta Guvernului in privinta ratei inflatiei de 9% se va indeplini, dobanzile practicate de banci vor scadea semnificativ". In privinta rezultatelor, presedintele Eximbank a aratat ca profitul net al bancii la sfarsitul anului 2003 s-a ridicat la 122,4 miliarde lei, comparativ cu 74,3 miliarde lei in 2000. Activele bancii au avansat de la 5729,7 miliarde lei, in 2000, la 7.823,4 miliarde lei, iar ponderea creditelor in total active a crescut de la 14,1%, in urma cu trei ani, la 23% in decembrie 2003. In continuarea prezentarii rezultatelor obtinute de banca anul trecut, presedintele Eximbank a completat: "Si alti indicatori economico-financiari, cum ar fi rata profitului sau cea a rentabilitatii economice, au consemnat evolutii pozitive. In cazul ratei profitului, calculata ca raport intre rezultatul brut si veniturile totale, valoarea acestuia a avansat de la 3,83%, in 2000, la 11,67%". Pentru acest an, conducerea Eximbank estimeaza un profit brut de peste 200 miliarde lei.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp