Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:45 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Impozitele pentru tranzactiile imobiliare si dobanzi vor creste la 1 aprilie

ro

14 Feb, 2005 00:00 550 Marime text

Se va majora cu cinci procente impozitul pe veniturile nerezidentilor, de la 5% la 10%, masura urmand sa intre in vigoare la 1 aprilie 2005 # Guvernul va majora impozitul pe veniturile din dobanzi si impozitul pe castigurile din capital, in ambele cazuri fiind operata aceeasi crestere, respectiv de la 1% la 10% * Incepand cu 1 iulie 2005, energia electrica si gazele naturale vor intra, de asemenea, in regim de accizare

Guvernul va efectua, in acest an, o serie de majorari ale impozitelor, pentru a compensa cheltuielile excesive realizate in avans de fostul Cabinet si care nu au fost cuprinse in bugetul de stat pe 2005. Masurile respective au fost convenite cu delegatia Fondului Monetar International care a sosit la Bucuresti la 25 ianuarie pentru a realiza evaluarile doi si trei ale acordului stand-by al Romaniei cu institutia financiara internationala. Astfel, Executivul va majora cu cinci procente impozitul pe veniturile nerezidentilor, de la 5% la 10%, masura urmand sa intre in vigoare la 1 aprilie 2005. Se va realiza, totodata, o majorare a impozitului pe tranzactiile imobiliare efectuate de persoanele juridice, de la 10% la 16%, autoritatile intentionand sa impoziteze, la un moment dat, inclusiv tranzactiile imobiliare ale persoanelor fizice. Tot de la 1 aprilie 2005, Guvernul va majora impozitul pe veniturile din dobanzi si impozitul pe castigurile din capital, in ambele cazuri fiind operata aceeasi crestere, respectiv de la 1% la 10%. Executivul ia de asemenea in calcul si o majorare suplimentara a accizelor, la sfarsitul acestui an, in cazul in care se va constata ca veniturile colectate la acest capitol sunt mai mici decat estimarile. Autoritatile romane au negociat cu reprezentantii FMI majorarea accizelor la uleiuri minerale, tutun si alcool, cu trei luni mai devreme fata de termenul initial, respectiv de la 1 aprilie, in loc de 1 iulie 2005. Devansarea calendarului de majorare a accizelor va permite bugetului de stat sa acumuleze un plus de venituri de 3726 miliarde lei. Incepand cu 1 iulie 2005, energia electrica si gazele naturale vor intra, de asemenea, in regim de accizare. Premierul Calin Popescu Tariceanu a precizat ca este posibil ca impozitele sa fie majorate, ulterior, la nivelul cotei unice de 16%, astfel incat sa fie aplicat un regim uniform de taxare. Majorarile de impozite vor fi aplicate concomitent cu masuri de diminuare a cheltuielilor materiale si de servicii, a cheltuielilor de capital si creditelor externe, precum si a subventiilor si transferurilor bugetare. Capitolul de cheltuieli bugetare este supus unor presiuni si din cauza faptului ca salariul minim pe economie, stabilit prin hotarare de guvern la 3,1 milioane lei, a fost ridicat in contractele colective de munca semnate la nivel national la un nivel de 3,3 milioane lei. Pentru a se incadra in limitele de cheltuieli pentru acest an, Guvernul va aproba bugetele de venituri si cheltuieli ale societatilor monitorizate de FMI cu un plafon de crestere salariala de maximum 4%.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii