Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:23 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legea privind protectia clientilor bancari creeaza uniformitate in contractele de credit

ro

17 May, 2004 00:00 515 Marime text

Proiectul de lege a fost promovat de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor si urmeaza sa fie dezbatut in Parlament * In discutiile bancilor cu Guvernul referitoare la aceasta lege un punct controversat a fost cel al platii unor penalitati de catre client in cazul in care face o rambursare anticipata la credit * Bancile doresc denominarea leului deoarece vor avea de castigat prin reducerea costurilor, facandu-le mai eficiente

Prin noua Lege privind protectia clientilor bancari se va putea realiza o mai mare uniformitate in ceea ce priveste contractele de credit incheiate cu bancile, a declarat saptamana trecuta presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Gratian Ghetea. Proiectul, promovat de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, urmeaza sa fie dezbatut in Parlament. Acesta raspunde cerintelor europene din domeniul bancar, iar in momentul in care Romania va deveni membru UE va trebui sa se conformeze Directivei Comisiei Europene cu privire la protectia consumatorilor din acest sector, a mai spus Ghetea. In discutiile bancilor cu Guvernul referitoare la aceasta lege, un punct controversat a fost cel al platii unor penalitati de catre client in cazul in care face o rambursare anticipata la credit. In final, s-a acceptat introducerea in proiectul de lege a paragrafului referitor la plata unui comision in favoarea bancii in cazul unei plati anticipate efectuate de client, a precizat presedintele ARB. "Noua masura va aduce o mult mai mare uniformitate in contractele de credit, deoarece fiecare banca a adoptat propriul model de contract de credit, fie ca l-a creat in banca fie ca l-a imprumutat de la banci straine si l-a adaptat sistemului romanesc. Documentul va furniza toate informatiile legate de costurile unui credit, iar clientul va putea face acel marketing necesar pentru a putea intelege mai bine si compara ofertele bancilor", a explicat Gratian Ghetea. Vizavi de ultimele evolutii in directia denominarii leului, Gratian Ghetea a reconfirmat pozitia de sprijin a bancilor fata de aceasta masura. "Ministerul Finantelor a anuntat ca este vorba despre 2005, noi, bancile, suntem pregatiti. Bancile doresc aceasta denominare deoarece vor avea de castigat prin reducerea costurilor, ceea ce le va face mai eficiente, iar calitatea serviciilor lor va creste. Fata de ce a anuntat Ministerul Finantelor legat de aceasta masura eu nu am alte elemente, dar consider ca ar fi bine ca denominarea sa se faca cat mai repede".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii