Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:24 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lichiditate inca redusa pe piata titlurilor cu venit fix

ro

14 Mar, 2005 00:00 856 Marime text

Dezvoltarea pietei instrumentelor financiare cu venit fix este mult ingreunata de lipsa de pe piata bursiera a titlurilor de stat * Primele obligatiuni au fost listate la Bursa de Valori Bucuresti la sfarsitul anului 2001, apartinand oraselor Mangalia si Predeal * Din categoria titlurilor listate la cota bursei fac parte 20 de obligatiuni municipale, majoritatea emise in 2003, precum si obligatiunile corporatiste emise de BRD in aprilie 2004, cu scadenta in martie 2007

Potrivit Agentiei Mediafax, tranzactiile cu obligatiuni pe piata secundara au fost sporadice in 2004, reprezentand numai 22,5% din valoarea emisiunilor cu aceste instrumente financiare, in suma de 2365 miliarde lei, desi au fost listate inca 16 emisiuni la Bursa de Valori Bucuresti. Operatiunile cu aceste instrumente financiare au totalizat 532,9 miliarde de lei, in timp ce rulajul tranzactiilor cu actiuni a fost de 24.150 miliarde de lei. Piata primara asigura plasarea emisiunilor si prima vanzare a valorilor mobiliare noi, iar pe piata secundara se realizeaza tranzactionarea titlurilor dupa emisiunea lor pe segmentul primar. "Principalele cauze care determina lichiditatea redusa a pietei obligatiunilor sunt strategiile de investire "buy and hold" adoptate de majoritatea investitorilor care au achizitionat obligatiuni cu intentia de a pastra plasamentul pana la scadenta, precum si valoarea relativ redusa a emisiunilor, comparativ cu potentialul pe care il are aceasta piata", a declarat agentiei Mediafax, directorul general al Bursei de Valori Bucuresti, Stere Farmache. Preponderenta emisiunilor de obligatiuni cu dobanda flotanta si rambursari periodice ar putea fi una dintre motivatiile care influenteaza lichiditatea acestei piete, si acest lucru nu vine din dificultatea calcularii pretului (ca valoare actualizata a fluxurilor banesti viitoare generate de dobanzi si rambursari), ci mai degraba datorita faptului ca aceste clauze ii fac pe detinatorii de obligatiuni sa doreasca sa pastreze aceste titluri in portofoliu, a adaugat directorul BVB. Pe piata interna au fost emise obligatiuni cu cupon fix sau variabil, cu rambursare partiala a principalului in decursul perioadei de viata a obligatiunii sau cu decontare integrala la scadenta, precum si obligatiuni cu valuta de tranzactionare identica sau diferita de valuta de decontare (valoarea principalului este exprimata in euro si decontarea tranzactiei se face in lei). "Dezvoltarea pietei instrumentelor financiare cu venit fix este mult ingreunata de lipsa de pe piata bursiera a titlurilor de stat. Aceste instrumente, care practic nu au un risc legat de emitent, asigura obtinerea unei curbe a randamentului la care se raporteaza intreaga piata a imprumutului obligatar", a mentionat Farmache. El a precizat ca existenta unui reper pentru titluri de stat cu scadenta peste cinci sau zece ani va permite si companiilor romanesti sa emita obligatiuni cu maturitati mai lungi, la care sa ofere dobanzi fixe, ancorate la randamentul pe care il cer investitorii la titlurile de stat prezente pe piata.

Obligatiuni municipale

Din categoria titlurilor listate la cota bursei fac parte 20 de obligatiuni municipale, majoritatea emise in 2003, precum si obligatiunile corporatiste emise de BRD in aprilie 2004, cu scadenta in martie 2007. Municipalitatile s-au imprumutat pe termene cuprinse intre un an si jumatate si sase ani, cele mai multe angajamente avand o scadenta cuprinsa intre doi si trei ani. Obligatiunile lansate de Primaria Oradea au cele mai ridicate valori, de 100 miliarde lei, respectiv 150 miliarde lei, precum si cea mai lunga maturitate inregistrata pana acum pe piata de capital din Romania, de sase ani. Cele mai multe serii de obligatiuni municipale au ca referinta dobanda medie pe piata interbancara pentru depozite (BUBID) si credite (BUBOR), la care se adauga cateva puncte procentuale. Dobanzile sunt calculate trimestrial sau semestrial de catre emitent. Rata anuala a cuponului variaza intre 14% (Arad) si 20% (Aiud si Oradea), preponderente fiind cotele de 18% si 19%. In categoria obligatiunilor corporatiste se incadreaza sase emitenti, dintre care trei banci, doua societati de leasing si compania de constructii si dezvoltare imobiliara Impact. Raiffeisen Bank, BRD-Groupe Societe Generale si Finansbank au emis obligatiuni anul trecut, in valoare de 1380 miliarde lei, 500 miliarde lei si, respectiv, 410 miliarde lei. Titlurile au o scadenta de trei ani, iar rata anuala a cuponului este de 16,44%, 18,61%, respectiv 18%. Primele obligatiuni au fost listate la Bursa de Valori Bucuresti la sfarsitul anului 2001, apartinand oraselor Mangalia si Predeal. In 2002 s-au transferat obligatiuni de 7,8 miliarde de lei, iar in anul 2003 nivelul a fost de 171,3 miliarde de lei, de 17 ori mai redus decat valoarea consemnata in 2004.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii