Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:29 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

OTP a finalizat operatiunea de preluare a RoBank

ro

02 Aug, 2004 00:00 690 Marime text

La data semnarii contractului de preluare, oficialii OTP au anuntat un plan ambitios de dezvoltare, care urmareste infiintarea a 100 de sucursale in urmatorii cinci ani si o cota de piata de 4-5% dupa trei ani de activitate * RoBank are in prezent o retea de 13 sucursale, active totale de 125,8 milioane de dolari si un capital de 20,1 milioane de dolari * Banca a obtinut, anul trecut, un profit net de 2,2 milioane de euro

Banca ungara OTP Bank a devenit oficial, vineri, actionarul unic al RoBank, dupa ce a virat in conturile fostilor actionari restul de 80% din cele 47,5 milioane de dolari pe care s-a angajat sa le plateasca pentru intreg capitalul bancii romanesti, se arata intr-un comunicat OTP remis Mediafax. Potrivit OTP, tranzactia a fost finalizata la putin timp dupa obtinerea aprobarilor necesare din partea Comisiei de Supraveghere a Institutiilor Financiare din Ungaria, a Oficiului de Supraveghere a Competitiei din Ungaria, a Consiliului Concurentei din Romania si din partea Bancii Nationale a Romaniei, la data de 26 iulie 2004. Un procent de 20% din pretul de achizitie a fost transferat in conturile fostilor actionari RoBank imediat dupa semnarea la Bucuresti a contractului de vanzare-cumparare, la 28 aprilie 2004. Totodata, OTP anunta convocarea Adunarii Generale a Actionarilor RoBank pentru data de 4 august, avand pe ordinea de zi completarea conducerii bancii cu specialisti ai institutiei de credit din Ungaria. La data semnarii contractului de preluare, oficialii OTP au anuntat un plan ambitios de dezvoltare, care urmareste infiintarea a 100 de sucursale in urmatorii cinci ani si o cota de piata de 4-5% dupa trei ani de activitate. Potrivit comunicatului, reteaua bancii va ajunge la 100 de unitati intr-o perioada de trei-patru ani. In plus, conducerea OTP Bank spune ca va infiinta in Romania un grup financiar complex, care va opera pe termen scurt pe piata asigurarilor, pe piata administrarii de fonduri si a altor servicii de investitii, iar pe viitor va intra pe piata de leasing si a finantarilor ipotecare. RoBank are in prezent o retea de 13 sucursale, active totale de 125,8 milioane de dolari si un capital de 20,1 milioane de dolari. Banca a obtinut, anul trecut, un profit net de 2,2 milioane de euro. OTP este cea mai mare banca din Ungaria, cu active de 12,5 miliarde de dolari si un profit net, la sfarsitul lui 2003, de 324 milioane de dolari.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii