Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:22 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pedepse de pana la 25 ani de inchisoare pentru evaziunile de peste un milion de euro

ro

09 Feb, 2004 00:00 738 Marime text

Cei vinovati vor putea sa-si reduca din pedepse daca returneaza o parte sau intreaga suma datorata * In opinia lui Blanculescu, legea ar putea intra in vigoare in urmatoarele trei luni * Proiectul stabileste ca fraudele de sub 10.000 de euro vor fi considerate contraventii

Evaziunea va fi pedepsita cu inchisoare de la 5 la 10 ani pentru sumele cuprinse intre 10.000 de euro si un milion de euro si de la 10 la 25 ani pentru prejudiciile mai mari de un milion euro, potrivit proiectului de ordonanta privind prevenirea, descoperirea, combaterea si sanctionarea fraudei fiscale. "Am pus accentul si pe componenta de recuperare a banilor sustrasi de la plata catre bugetul de stat, asa cum este practica in toata lumea. Cei vinovati vor putea sa-si reduca din pedepse daca returneaza o parte sau intreaga suma datorata", a declarat, intr-o conferinta de presa, ministrul Controlului, Ionel Blanculescu. Astfel, daca persoana vinovata recunoaste fapta si plateste datoria integral inainte de finalizarea anchetei, nu se va dispune inceperea urmaririi penale. Dupa pronuntarea unei hotarari definitive, actul normativ stabileste posibilitatea reducerii perioadei de detentie cu pana la 25%, in cazul in care condamnatul achita 25-50% din suma datorata si cu 25-50% in situatia in care paguba este acoperita in proportie de 50-80%. Vinovatii pot beneficia de o reducere de 50-70% a anilor de detentie pentru platile reprezentand 80-100% din suma fraudata. "Daca nu introducem componenta de recuperare a banilor, vom avea puscarii pline de evazionisti si atata tot. Trebuia sa gasim o formula in care cei vinovati sa fie pedepsiti, dar si sa se recupereze din sumele fraudate. Condamnatii trebuie sa fie cointeresati sa aduca banii si sa nu-i lase prin paradisuri fiscale sau offshore", a explicat Blanculescu. Compensarea prin plata a perioadei de detentie nu poate fi aplicata decat o singura data intr-o perioada de zece ani. Pentru armonizarea prevederilor din Codul Penal cu cele din proiectul de lege, in urmatoarea perioada vor incepe consultari intre Autoritatea Nationala pentru Control si Ministerul Justitiei. In opinia lui Blanculescu, legea ar putea intra in vigoare in urmatoarele trei luni. Proiectul va fi prezentat pe pagina web a ANC (www.control.ro) pentru a fi supus dezbaterii publice. De asemenea, proiectul va fi transmis tuturor ministerelor si organizatiilor patronale si sindicale. Forma finala a legii privind prevenirea, descoperirea, combaterea si sanctionarea fraudei fiscale va fi definitivata in termen de o luna. Proiectul stabileste ca fraudele de sub 10.000 de euro vor fi considerate contraventii. Prin noua lege se va extinde aria de responsabilitate privind frauda fiscala si asupra actionarilor si asociatilor, daca se dovedeste o legatura de cauzalitate. In acelasi timp, favorizarea sau tainuirea actelor de frauda de catre angajatii institutiilor de control se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 15 ani.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii