Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:36 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pretul energiei electrice a crescut cu 7,8%

ro

16 Aug, 2004 00:00 512 Marime text

Analistii preconizeaza ca BNR va avea dificultati in atingerea tintei de inflatie

Raportul INS concluzioneaza ca preturile au crescut cu 12,1% fata de luna iulie a anului trecut, cu 0,1 puncte peste nivelul inregistrat in iunie raportat la perioada corespondenta din 2003 * Analistii afirma ca este vorba doar de o bucla datorata cresterii tarifelor la utilitatile respective * Saltul preturilor la energia electrica si gaze naturale poate avea si un efect de franare a inflatiei * BNR si Ministerul Finantelor Publice asteapta o scadere a inflatiei de la 6% in 2005 la 4% in 2006

Rata inflatiei pentru luna iulie a depasit asteptarile analistilor economici, care afirma ca BNR va avea de acum o sarcina mai dificila in atingerea tintei privind evolutia preturilor in acest an. Preturile de consum al populatiei au crescut cu 1,3% in luna iulie, alimentate de majorarile la marfuri nealimentare, in special la energie electrica - 7,8% si gaze naturale - 5%. Potrivit Institutului National de Statistica, preturile au crescut cu 12,1% fata de luna iulie a anului trecut, cu 0,1 puncte peste nivelul inregistrat in iunie raportat la perioada corespondenta din 2003. Pe fondul majorarii tarifelor la energia electrica si gaze naturale, analistului Daniel Daianu se astepta la o inflatie in crestere, dar nu de o asemenea amploare. "Ceea ce ma mira este dimensiunea acestei cresteri a indicelui preturilor de consum. In acest context, apar doua intrebari: este vorba doar de o bucla datorata cresterii tarifelor la utilitatile respective sau acest rezultat poate sa semnifice o urcare a ratei inflatiei pe un alt palier de crestere", a declarat Daianu agentiei Mediafax. In opinia analistului, dinamica preturilor se poate mentine si in lunile urmatoare, mai ales daca economia s-ar confrunta cu un scenariu nefavorabil, si anume majorarea cotatiilor internationale la petrol si sporirea cheltuielilor guvernamentale si neguvernamentale in a doua parte a anului. El a adaugat ca saltul preturilor la energia electrica si gaze naturale poate avea si un efect de franare a inflatiei, intrucat aceste cheltuieli, cu pondere insemnata in veniturile familiale, ar eroda puterea de cumparare a populatiei. "Daca nu vor fi luate masuri compensatorii, de genul ajutoarelor sau cresterilor salariale, apetitul populatiei spre consum va fi atenuat si astfel putem asista la o limitare a cresterii indicelui preturilor de consum in urmatoarele luni", a explicat Daianu. Analistul apreciaza ca obiectivul BNR pentru 2004, o rata de 9% la sfarsitul anului, ramane realizabil, in pofida derapajului din luna iulie. Acesta a mai declarat ca BNR a lasat moneda nationala sa se aprecieze in ultimele zile, masura care ne arata ca, printr-o politica de curs valutar, se incearca contracararea puseurilor inflationiste. In schimb, analistul Matei Paun este surprins de rata din iulie si crede ca BNR va fi pusa in dificultate, pornind de la faptul ca, de regula, temperarea preturilor din perioada iunie-august compenseaza cresterile mai evidente din lunile de iarna. Totodata, afirma Paun, puseul inflationist a readus la suprafata ineficienta din anumite zone ale economiei. "Preturile la energie si gaze sunt sub media inregistrata in tarile Uniunii Europene si, in acest context, vor alimenta in continuare inflatia, avand in vedere si angajamentele Romaniei fata de Uniunea Europeana si Fondul Monetar International", a afirmat Paun. Analistul mai spune ca la acesti factori se adauga si recenta privatizare a Petrom, proces care va duce, in timp, la majorarea preturilor la carburanti. Conform Guvernului, BNR si Ministerului Finantelor Publice, inflatia ar urma sa coboare la 6% in 2005 si la 4% in 2006.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii