S-au inregistrat 95 de proiecte de investitii in valoare de 806 milioane dolari
S-au inregistrat 95 de proiecte de investitii in valoare de 806 milioane dolariUnele facilitati pentru investitiile mari ar putea fi eliminate
Potrivit Codului Fiscal, va fi mentinuta, pana la sfarsitul anului 2006, posibilitatea deducerii din impozitul pe profit a unei cote suplimentare de 20% din valoarea investitiei * Investitorii care deruleaza proiecte cu valoare de peste un milion de dolari vor putea utiliza si in continuare amortizarea accelerata, cu exceptia investitiilor in cladiri * Proiectele de investitii au avut preponderenta, in principal, in domeniul telecomunicatiilor (circa 422 milioane dolari), sectorul energetic (338 milioane dolari), industria metalurgica (185 milioane dolari) si industria constructiilor de masini (138 milioane dolari)
O parte din facilitatile acordate firmelor care investesc mai mult de un milion de dolari ar putea fi eliminate, astfel incat ajutoarele prevazute de legislatia romaneasca sa fie similare celor din UE, a declarat presedintele Agentiei pentru Investitii Straine, Marian Saniuta. El a precizat ca membrii Consiliului Concurentei vor stabili, pana la sfarsitul primului trimestru al acestui an, care dintre facilitatile aflate in vigoare corespund legislatiei comunitare si care trebuie eliminate. Din punctul sau de vedere, exista doua posibilitati: fie aceste facilitati vor fi mentinute pana la 31 decembrie 2006, daca nu depasesc cu mult reglementarile europene in materie, fie vor fi eliminate in cursul anului 2004. Unele dintre facilitatile prevazute de Legea 332/2001 privind investitiile cu impact semnificativ in economie au fost preluate de Codul Fiscal, intrat in vigoare la 1 ianuarie 2004. Potrivit Codului Fiscal, va fi mentinuta, pana la sfarsitul anului 2006, posibilitatea deducerii din impozitul pe profit a unei cote suplimentare de 20% din valoarea investitiei. Deducerea este calculata in luna realizarii investitiei, iar eventualele pierderi fiscale pot fi recuperate din profitul impozabil obtinut in urmatorii cinci ani. De asemenea, investitorii care deruleaza proiecte cu valoare de peste un milion de dolari vor putea utiliza si in continuare amortizarea accelerata, cu exceptia investitiilor in cladiri. In ceea ce priveste taxele locale pe terenuri, Codul Fiscal da posibilitatea consiliilor locale sa acorde scutiri sau reduceri pentru investitiile cu impact semnificativ. Codul Fiscal nu mai prevede facilitatea de amanare a platii TVA pentru echipamente achizitionate din import sau din tara pentru punerea in functiune a investitiei cu impact semnificativ. In schimb, prin Ordinul Ministrului Finantelor Publice 1844/2003, sunt exonerate de la plata TVA toate companiile care importa masini industriale, utilaje tehnologice, instalatii, echipamente, aparate de masura si control si automatizari destinate realizarii de investitii. In plus, sunt exonerate de la plata TVA si importurile de masini agricole si mijloace de transport destinate realizarii de activitati productive, atat producatoare de bunuri, cat si prestatoare de servicii. Certificatele de exonerare la plata TVA in vama sunt acordate de directiile finantelor publice judetene si din municipiul Bucuresti.Proiecte de investitii 2001-2003
In 2003 au fost inregistrate, conform Legii 332/2001, 95 de proiecte de investitii directe, cu o valoare totala angajata de 806 milioane dolari, in principal, in domeniul telecomunicatiilor (circa 422 milioane dolari), sectorul energetic (338 milioane dolari), industria metalurgica (185 milioane dolari) si industria constructiilor de masini (138 milioane dolari). Din momentul intrarii in vigoare a Legii 332/2001, respectiv octombrie 2001, si pana la 31 decembrie 2003 au fost inregistrate 250 de proiecte, cu o valoare totala angajata de circa doua miliarde dolari, pentru investitii cuprinse intre 1 si 10 milioane dolari, 41 proiecte intre 10-50 milioane dolari, 10 proiecte intre 50-100 milioane dolari si un proiect cu o valoare angajata a investitiilor mai mare de 100 milioane dolari. Cele mai multe investitii au fost atrase de zona Bucuresti-Ilfov (123 proiecte), de zona centrala a tarii (48 proiecte) si de regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia (21 proiecte). O eventuala eliminare sau reducere a facilitatilor acordate pentru investitiile mai mari de un milion de dolari nu va avea, in opinia presedintelui ARIS, un efect negativ asupra investitorilor, el considerand ca Romania poate compensa astfel de inlesniri prin costurile mai reduse aferente fortei de munca, utilitatilor si terenurilor, dar si dezvoltarii parcurilor industriale din Romania. Marian Saniuta a aratat, de altfel, ca din totalul celor 250 de proiecte de investitii mai mari de un milion de dolari, 46% apartin firmelor romanesti si 54% firmelor straine, care vor reinvesti profitul obtinut pentru a-si imbunatati rezultatele economice.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp