Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:45 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandalul "Asigurari Tarom" a tinut capul de afis al ultimelor trei luni din 2003

ro

26 Jan, 2004 00:00 864 Marime text

Retrospectiva principalelor evenimente pe piata financiara (IV)

In lupta pentru asigurarea aeronavelor Tarom au fost inscrise cinci societati de asigurare, dintre care, in faza finala, Allianz Tiriac si Ardaf au fost scoase in afara licitatiei * La momentul respectiv, cele doua societati au considerat masura ca fiind nelegala * In 2003, Banca Romaneasca a implinit zece ani de activitate pe piata financiar-bancara din Romania * In perioada septembrie-decembrie au fost lansate cele mai multe linii de creditare pentru achizitionarea si construirea de locuinte * BCR si BRD au fost cele mai premiate unitati bancare ale anului trecut in baza rezultatelor obtinute in 2002 * La inceputul lunii octombrie a fost incheiata campania de despagubire a deponentilor de la Banca Internationala a Religiilor, numarul total al acestora depasind 284 mii # Luna decembrie s-a evidentiat prin numeroasele oferte de creditare prilejuite de sarbatorile de iarna si de lansarea pe piata a bancnotei de un milion lei

Daca saptamana trecuta, in cadrul retrospectivei pe anul 2003 ne-am oprit la deprecierea leului fata de moneda europeana, fiind totodata cel mai important eveniment al lunii septembrie, in acest numar vom incepe cu cea de-a doua jumatate a lunii. Un moment important pentru piata financiar-bancara romaneasca l-a reprezentat implinirea de catre Banca Romaneasca a zece ani de activitate, prilej cu care banca a lansat o oferta aniversara prin care a pus la dispozitia clientilor sai un produs denumit "10 Ani - 10 Milioane". Acesta este un depozit standard in lei, fara prelungire automata si bonificat suplimentar si care a fost valabil pe perioada 20 august - 31 octombrie a anului trecut. Potrivit comunicatului bancii de la acea data, 10 milioane de lei reprezentau suma minima de constituire a depozitului, clientul avand posibilitatea de a alege depozitul cu plata dobanzii la scadenta, in acest caz dobanda fiind de 15%+2% bonus, sau depozitul cu plata dobanzii lunar, 14%+2% bonus. Termenul de constituire a depozitului este de 6 luni. Tot in luna septembrie a anului trecut, la scurt timp dupa ce a anuntat faptul ca in 2003 va inregistra profit, Raiffeisen Bank a anuntat faptul ca din prima luna a anului 2004 va pune la dispozitia clientilor sai un nou serviciu de efectuare a platilor bancare prin intermediul telefonului.

Protocol de colaborare semnat intre BRD si ANL

In paralel cu procesul de rebranding pe care Banca Romana de Dezvoltare - Groupe Soci=E9t=E9 G=E9n=E9rale l-a demarat la finele lunii august a anului trecut, proces care avea ca principal scop sublinierea apartenentei institutiei bancare la grupul francez, actionarul sau majoritar, unitatea bancara a semnat la mijlocul lunii septembrie un protocol cu ANL, prin care s-au pus bazele unei relatii de parteneriat in vederea finantarii, prin credite ipotecare, a persoanelor fizice pentru construirea de imobile cu destinatia de locuinta, in cadrul proiectelor ANL. In baza acestui protocol de colaborare, BRD isi rezerva dreptul de a alege proiectele in care va participa ca finantator, creditarea persoanelor fizice facandu-se in conditiile normelor specifice ale bancii. Tot catre acordarea de credite ipotecare in vederea achizitionarii sau constructiei de locuinte si-au indreptat atentia si Banc Post si Domenia Credit, in cel de-al doilea caz fiind vorba de un imprumut pe care firma l-a primit din partea Raiffeisen Bank si care era garantat de Guvernul Statelor Unite ale Americii. Referitor la creditele ipotecare oferite de catre Banc Post, imprumuturile erau cuprinse intre 5000 si 100.000 euro, cu conditia ca solicitantul sa detina cel putin 25% din valoarea totala a creditului. Tot aici trebuie mentionat ca Banc Post nu se afla la prima actiune de acest gen, in luna iunie a anului trecut lansand un proiect-pilot de acordare de linii de creditare in Bucuresti si in judetele Arad, Dambovita si Botosani. Legat de aceeasi banca, luna septembrie a anului trecut a reprezentat si momentul in care a fost atinsa cifra de un milion de carduri emise de catre Banc Post, fapt ce a contribuit la consolidarea pozitiei de lider in aceasta arie. Conform datelor prezentate de catre unitatea bancara la acea data, cea mai mare solicitare se inregistra in cazul cardurilor Ultra, care au ca principala utilizare incasarea salariilor, burselor si a alocatiilor de stat pentru copiii de peste 14 ani si care consemnau o pondere de peste 90% din totalul cardurilor Visa emise de banca.

Lupta pentru asigurarea aeronavelor Tarom

Asa cum era normal, anul 2003 nu putea fi lipsit nici de momente tensionate care au provocat destule nemultumiri in randul institutiilor bancare, o parte dintre acestea amintindu-le in numerele trecute. De aceasta data, a venit timpul sa readucem in discutie lupta la care s-au inscris trei mari companii, respectiv Omniasig, Allianz Tiriac si Ardaf, pentru asigurarea aeronavelor Tarom. Pentru cei care nu isi mai aduc aminte, in urma depunerii ofertelor, firma aleasa sa asigure aeronavele a fost Omniasig. Totodata, evident nemultumite de aceasta decizie, cele doua invinse in urma raportului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor au demarat, la acel moment, o adevarata campanie de revenire asupra deciziei, avand in vedere faptul ca Tarom era pentru fiecare dintre societati un pot important. Referitor la motivele pentru care cele doua candidate au fost scoase in afara licitatiei, in cazul Allianz Tiriac, comisia care a analizat documentele depuse pentru participarea la licitatie a considerat ca societatea nu indeplineste toate conditiile de fond privind capacitatea economico-financiara si tehnica, solicitate la licitatia pentru asigurarea aeronavelor Tarom. Astfel, conform comisiei, de la dosarul depus de catre Allianz Tiriac lipsea dovada conform careia societatii de asigurari nu i-au fost aplicate sanctiuni de catre autoritatea de supraveghere. Alaturi de Allianz Tiriac au mai fost descalificate din cursa pentru obtinerea contractelor, inainte de analiza tehnica si financiara, si societatile de asigurare Ardaf si Astra. Potrivit reprezentantilor Allianz, la dosar au fost anexate o declaratie pe proprie raspundere privind lipsa de sanctiuni, precum si dovada ca au fost depuse la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor solicitarile necesare pentru eliberarea adeverintei. In ceea ce priveste eliberarea adeverintei, CSA raspunde unei asemenea solicitari in termen de 30 de zile, iar anuntul privind licitatia a fost facut la sfarsitul lunii august. In ceea ce priveste descalificarea din cursa a Ardaf, societatea acuza modul in care a fost realizata aceasta. La licitatia pentru asigurarea flotei Tarom, oferta prezentata de catre Ardaf a fost cu 1,4 milioane de dolari sub pretul cerut de castigator, conform unui comunicat al societatii. Aceasta mai acuza faptul ca modul in care au fost stabilite criteriile de calificare a ofertantilor ingradesc libera concurenta pentru achizitia publica supusa licitatiei, deoarece nivelul cerintelor minime impuse face imposibil ca o societate de asigurare care nu a asigurat flota Tarom in trecut sa fie admisa la licitatie. In aceste conditii, potrivit reprezentantilor societatii din Cluj, singurul asigurator eligibil este Omniasig, companie care a obtinut si in trecut contractul de acoperire a riscului pentru aeronavele principalului operator aviatic din Romania. Mai mult, Ardaf acuza Tarom si comisia de licitatie de incalcarea principiului tratamentului egal. Un alt criteriu care a stat la baza descalificarii companiei de asigurari Ardaf a fost acela al lipsei unei experiente similare. Societatea din Cluj sustinea la acea data ca, potrivit caietului de sarcini si clarificarilor comunicate de Tarom, asiguratorii ar fi trebuit sa fie admisi si punctati "direct proportional cu valoarea cea mai mare a primelor de asigurare incasate de o societate de asigurare". Conform contractelor, s-a stabilit ca flota de aeronave a companiei Tarom sa fie asigurata, pentru perioada 1 octombrie 2003 - 30 septembrie 2004, de catre Omniasig Bucuresti.

Premii de recunoastere a activitatii pentru BRD si BCR

Tot la mijlocul lunii septembrie, Banca Romana pentru Dezvoltare anunta majorarea nivelului dobanzilor acordate la depozitele in lei cu pana la un punct procentual. Conform comunicatului inaintat de catre institutie, aceasta masura a fost adoptata pentru protejarea depozitelor clientilor bancii. Modificari au mai fost efectuate de banca si la dobanzile la creditele in valuta, atat pentru persoanele fizice, cat si pentru persoanele juridice, in timp ce pentru creditele ipotecare care au fost aprobate incepand cu 1 septembrie, marja de dobanda practicata de banca a crescut cu doua puncte procentuale. Pe de alta parte, ca recunoastere a meritelor bancii, publicatia financiara "The Banker" a distins institutia cu premiul pentru "Cea mai buna banca din Romania". Potrivit publicatiei, BRD - Groupe Soci=E9t=E9 G=E9n=E9rale a castigat acest premiu datorita performantelor impresionante obtinute in 2002, precum si ca urmare a cresterii sustinute pe piata de retail. O alta realizare notabila a bancii, care a stat la baza acordarii premiului de catre "The Banker", a fost introducerea sistemului de credit scoring, care a contribuit la reducerea timpului de aprobare a creditelor de consum pentru populatie la mai putin de 20 de minute. Drept urmare, volumul creditelor de consum acordate de BRD a crescut cu 83,7%, echivalent cu o cota de piata de 38,3%. Pe de alta parte, in luna noiembrie a anului trecut, Banca Comerciala Romana a fost, la randul ei, distinsa tot cu premiul "Cea mai buna banca din Romania", doar ca de aceasta data era vorba de publicatiile "Euromen" din Marea Britanie si "Global Finance" din Statele Unite ale Americii.

In octombrie s-a incheiat despagubirea deponentilor la BIR

In urma intrarii in stare de faliment a Bancii Internationale a Religiilor, s-a stabilit ca cel care ii va despagubi pe deponenti sa fie Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, care anterior mai despagubise si pe deponentii la precedentele banci declarate in faliment: Bankcoop, Banca Albina si Banca Romana de Scont. Conform datelor prezentate de catre FGDB, la data de 8 octombrie 2003 - termenul de plata a despagubirilor -, procentul celor despagubiti a fost de 99,15%. Referitor la cifra celor care au fost despagubiti pe aceasta cale acestia au fost in numar de 284.121 de deponenti, persoane fizice, suma maxima a despagubirii pentru un singur deponent BIR fiind stabilita la 65,16 milioane lei.Nici piata asigurarilor nu a ramas neschimbata, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) modificand in luna octombrie normele referitoare la rezervele tehnice minimale pentru activitatea de asigurari generale, la categoriile de active admise sa acopere acest tip de rezerve si regulile de dispersie a plasamentelor. Tot in cadrul modificarilor efectuate, CSA a schimbat si conditiile privind administrarea fondului asigurarilor de viata, investirea activelor si calculul rezervelor tehnice, in timp ce principalele modificari aduse au constat in dimensionarea mai corecta a rezervei de daune, respectiv in limita sumei asigurate, si nu la nivelul pretentiilor de despagubire solicitate in instanta de persoanele in litigiu. In privinta categoriilor de active admise sa acopere rezerve tehnice minimale pentru activitatea de asigurari generale, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a stabilit ca obligatiunile emise de autoritatile administratiei publice locale pot sa reprezinte rezervele tehnice nete de reasigurare intr-o proportie maxima de 60% din acestea, fata de 25% cat era admis anterior. Totodata, modificari au mai fost efectuate si in cazul prevederilor referitoare la coeficientul de lichiditate al asiguratorului, care se determina ca raport intre activele lichide si obligatiile certe fata de asigurati. Ultima modificare consta in faptul ca pe viitor, alaturi de titlurile de stat, vor fi acceptate si depozitele bancare si disponibilitatile in conturi curente si casierie, ca active lichide, si obligatiunile emise de autoritatile administratiilor publice locale. In privinta obligatiilor certe ale asiguratorului fata de asigurati, luate in considerare la determinarea coeficientului de lichiditate, acestea vor fi reprezentate numai de rezerva de daune neta de reasigurare, fara sa se mai includa si rezerva de daune neavizate.

Linie de creditare pentru Electrica

Banca Comerciala Romana (BCR) impreuna cu ING Bank N.V. Amsterdam - Sucursala Bucuresti, in calitate de aranjor, si ELECTRICA SA au semnat, in cursul lunii octombrie un acord in baza caruia ELECTRICA SA va beneficia de un credit sindicalizat pe o perioada de cinci ani. Astfel, pe toata aceasta durata, cele doua banci vor acorda un credit de 1200 miliarde lei, din care 400 miliarde lei din partea BCR si 800 miliarde lei din partea ING Bank. Conform contractului, in baza acestui imprumut vor fi finantate lucrarile de electrificare rurale si urbane, alimentarea cu energie electrica a locuintelor cuprinse in programul Agentiei Nationale a Locuintelor si pentru unele proiecte majore aprobate de Guvern. Referitor la acest credit, cu ocazia semnarii acordului, vicepresedintele BCR, Ilie Mihai, a declarat ca "pentru sectorul energetic romanesc BCR este cu adevarat "banca de casa", finantand atat productia - termo, hidro si nuclearo-electrica - dar si transportul si distributia".In ceea ce priveste colaborarile pe care le au institutiile bancare din Romania cu alte unitati bancare din strainatate, Banca Comerciala Romana (BCR) a anuntat in luna noiembrie incheierea unor relatii de corespondent cu trei importante banci din India, care se adauga celor 14 care existau deja, dintre care se remarca primele cele mai puternice trei institutii bancare indiene. Un lucru asemanator a fost consemnat si in cazul Eximbank, care a semnat un acord de cooperare cu Banca de Dezvoltare Economico-Sociala din Brazilia pentru dezvoltarea relatiilor comerciale dintre cele doua tari prin finantarea, garantarea si asigurarea creditelor companiilor de comert exterior. Conform continutului sau, acordul stipuleaza principalele metode ce vor fi utilizate pentru sprijinirea exportului, printre acestea numarandu-se co-finantarea, co-asigurarea, reasigurarea si asigurarea paralela a creditelor de export.

Decembrie, sub semnul creditelor de sarbatori

Asa cum era de asteptat, luna decembrie a anului trecut a inregistrat cea mai mare lansare de linii de creditare din partea unitatilor bancare din Romania. Astfel, prima dintre acestea a fost Banca Romaneasca, institutie care a venit in ajutorul clientilor sai cu Creditul de Sarbatori, care permitea beneficiarilor sai achizitionarea oricarui tip de bunuri sau servicii, fara a fi necesara justificarea destinatiei creditului. Aceeasi linie a fost urmata si ce catre Casa de Economii si Consemnatiuni care a inceput acordarea, in lunile decembrie si ianuarie 2004, a unor credite fara avans pentru achizitionarea de bunuri de folosinta indelungata. Nici Alpha Bank nu s-a lasat mai prejos si a scos pe piata o editie speciala, de Craciun, a certificatelor sale de depozit cu dobanzi foarte avantajoase pentru depozitele in lei sau valuta ale populatiei.Cu toate acestea, cel mai important moment al lunii decembrie care a avut loc pe plan piata financiara din Romania a fost reprezentat de lansarea pe piata de catre Banca Nationala a Romaniei a bancnotei de un milion de lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii