Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:29 30 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Studentii au ales cardul ISIC - International Student Identity Card

ro

27 Sep, 2004 00:00 848 Marime text

Cardul, acceptat in 113 tari ale lumii, ofera numeroase servicii cu discount, atat pentru studenti, cat si pentru profesori * Desi exista o optiune a studentilor privind cardurile unice, desemnarea trebuie facuta in conditiile legislatiei privind achizitiile publice * Cele trei propuneri luate in discutie de catre Consiliul National al Studentilor au fost ISIC, Euro 26 si SBC * ISIC a fost votat cu 24 de voturi pentru si 14 abtineri, cardul Euro 26 neprimind nici un vot

Furnizorul cardurilor unice pentru studenti va fi ales prin licitatie, a declarat, zilele trecute, ministrul Educatiei, Alexandru Athanasiu, care a aratat ca, desi exista o optiune a studentilor in acest sens, desemnarea trebuie facuta in conditiile legislatiei privind achizitiile publice. Athanasiu a aratat ca studentii s-au pronuntat in favoarea introducerii unui card unic, care sa includa toate facilitatile prevazute pentru aceasta categorie de tineri. Printre acestea se numara si reducerea tarifelor pentru transport (acordata acum in baza unei legitimatii al carei model a fost stabilit printr-un ordin comun al Ministerului Educatiei si Ministerului Transporturilor) si alte facilitati finantate din bugetul de stat, a aratat ministrul. Ministrul Educatiei a amintit ca, in 3 septembrie, Consiliul National al Studentilor (CNS), organism care reuneste reprezentanti ai studentilor din toate senatele universitare din tara, a ales cardul ISIC (International Student Identity Card). Acest card, acceptat in 113 tari ale lumii, ofera numeroase servicii cu discount, atat pentru studenti, cat si pentru profesori (bilete de avion cu reducere, bilete pentru transport urban in strainatate, intrari la muzee). Ministrul Educatiei a aratat ca ia in considerare propunerea CNS, dar ca, potrivit legii, atribuirea unui astfel de serviciu se poate face doar prin achizitie publica. "Este vorba despre achizitia unui serviciu. Astfel, in perioada urmatoare, vom lansa o licitatie pentru a se vedea care sunt acele firme care pot furniza un card care sa satisfaca cererile studentilor", a spus ministrul. Drept urmare, in organizarea licitatiei, se vor avea in vedere tipul de beneficii, oportunitatile oferite, precum si costul lor, care "nu trebuie sa fie mare ori sa genereze probleme", a mai spus ministrul, adaugand ca "la licitatie poate participa oricine care poate oferi conditiile cerute, fiind ales cel mai potrivit dintre toti". Ministrul a aratat ca parcurgerea acestei proceduri este impusa atat de lege, cat si de necesitatea ca achizitia unui astfel de serviciu sa se faca transparent si corect, pentru a inlatura orice suspiciune.

Carduri platite de studenti

Alexandru Athanasiu a tinut sa precizeze ca introducerea acestui sistem de carduri unice pentru studenti nu implica finantare din partea statului. "Statul nu da bani, banii sunt platiti de studenti: universitatile dau fonduri Ministerului Educatiei pentru achizitia legitimatiei, iar apoi legitimatiile sunt date de universitati studentilor. Cercul se inchide prin plata de catre studenti a acestor carduri", a explicat ministrul. La sedinta din 3 septembrie, CNS a discutat despre necesitatea crearii unui sistem de facilitati si discount-uri pentru studenti, prin implementarea si in Romania a unui card national de identitate al studentilor. Cele trei propuneri luate in discutie au fost ISIC, Euro 26 si SBC. "Propunerea SBC a fost prima descalificata, deoarece nu este un sistem international. Reprezentantii ISIC si Euro 26 au fost invitati in fata Consiliului pentru a-si prezenta oferta si a raspunde la intrebarile studentilor", anunta atunci CNS. ISIC a fost votat si sustinut de membrii CNS sa devina card national de identificare al studentilor, cu 24 de voturi pentru si 14 abtineri, cardul Euro 26 neprimind nici un vot. Membrii CNS au desemnat ISIC-ul drept viitorul card studentesc, deoarece acesta este prezent in 113 tari din intreaga lume si nu este discriminatoriu din punctul de vedere al varstei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii