Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:53 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Venituri anuale de peste un miliard de euro de la romanii care lucreaza in strainatate

ro

19 Apr, 2004 00:00 574 Marime text

La aceste sume pe care romanii le transfera prin banci se adauga banii pe care romanii plecati in strainatate ii aduc "in buzunare", fara sa mai apeleze la sistemul bancar * Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca a intermediat, din anul 2002 (cand a fost infiintat), plecarea la munca in strainatate a aproximativ 72.000 de persoane

Romanii care lucreaza in strainatate au adus in Romania, in ultimii patru ani, aproximativ sase miliarde de euro, prin transferuri interbancare, a declarat ministrul delegat pentru relatiile cu partenerii sociali, Marian Sarbu. Acesta a precizat ca a discutat cu guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, acesta informandu-l ca transferurile de bani pe care romanii le fac din strainatate prin banci s-au ridicat la 1,1 miliarde de euro in anul 2001, la 1,45 miliarde de euro in 2002, la 1,5 miliarde de euro in 2003, iar pentru anul 2004 se estimeaza transferuri in valoare de 1,8 miliarde de euro. Marian Sarbu a mai aratat ca acesti bani, raportati la PIB, reprezinta 2,45 la suta din PIB pentru 2001, 3,10 la suta pentru 2002, 3,08 la suta pentru 2003 si peste 3,35 la suta in 2004. Acesti bani, pe langa faptul ca echilibreaza balanta comerciala, ajuta din punct de vedere social familiile celor plecati in strainatate, a adaugat el. Potrivit lui Sarbu, la aceste sume pe care romanii le transfera prin banci se adauga banii pe care romanii plecati in strainatate ii aduc "in buzunare", fara sa mai apeleze la sistemul bancar. El a mai aratat ca Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca a intermediat, din anul 2002 (cand a fost infiintat), plecarea la munca in strainatate a aproximativ 72.000 de persoane. Sarbu a estimat ca, pe langa persoanele plecate in strainatate prin Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca, alte 600.000-700.000 de persoane lucreaza lunar in strainatate, fie pe cont propriu, fie prin intermedierea unor firme.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii