Femeia care, la Ziua Marinei, a fost mereu cu doi paşi în faţa lui Iohannis. Îl conduce pe preşedinte din mişcările degetelor (galerie foto)
Femeia care, la Ziua Marinei, a fost mereu cu doi paşi în faţa lui Iohannis. Îl conduce pe preşedinte dinPentru că toţi au observat ceva: două femei s-au aflat permanent lângă preşedinte.
Una, Carmen Iohannis, soţia lui, permanent în spate sau în stânga.
Cealaltă permanent când în dreapta, când în stânga, dar numai în faţă.
Şi pe care preşedintele Iohannis nu a scăpat-o niciodată din ochi.
Nu a scăpat-o din vedere şi era foarte atent la mişcările degetelor ei.
Pentru că îl ghida pe preşedintele României numai din mişcări de degete şi doar arareori din vorbe. Asta atunci când erau foarte aproape unul de celălalt.
Cine este femeia din preajma lui Iohannis
Pentru cine are curiozitatea să se uite pe pagina oficială de internet a Administraţiei Prezideniale va vedea, la secţiunea Consilierii Preşedintelui, în rândul trei de sus în jos, pe cea care îl conduce pe preşedinte.
Se numeşte Delia Dinu şi este consilier prezidenţial la Departamentul Protocol.
Şi are un CV impresionant.
Iată ce spune în documentul postat pe pagina Administraţiei Prezidenţiale:
Delia Dinu (n. 1976) este licenţiată a Facultății de Drept „Simion Bărnuţiu” Sibiu, 1999 (Universitatea „Lucian Blaga”). A activat în cadrul Serviciului de Protecție și Pază în perioada 2000-2012.
În perioada aprilie 2005 - mai 2008 și-a desfășurat activitatea în calitate de consilier în cadrul Compartimentului Protocol al Administrației Prezidențiale.
În perioada mai 2008 - august 2012 a coordonat Compartimentul Protocol al Administrației Prezidențiale.
În august 2012 a fost numită Consilier de Stat la Compartimentul Protocol al Administrației Prezidențiale.
A participat la Conferinţa Globală a Şefilor de Protocol - Washington 2012 și Conferinţa Globală a Şefilor de Protocol - Seul 2014.
A fost decorată de M.S. Regele Albert II al Belgienilor în iulie 2009 cu Ordinul Coroanei în Grad de Comandor, de E.S. Domnul Traian Băsescu, Preşedintele României în decembrie 2009 cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, de Alteţa Sa Eminentisimă Principele Fra’ Matthew Festing, Marele Maestru al Ordinului Suveran Militar de Malta în februarie 2013 cu Ordinul Crucea cu placă „Pro Merito Melitensi”, de E.S. Domnul Traian Băsescu, Preşedintele României în decembrie 2014 cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer, şi de E.S. Domnul Aníbal Cavaco Silva, Preşedintele Republicii Portugheze în octombrie 2015 cu „Ordinul de Merit” în grad de Comandor.
Delia Dinu a fost numită Consilier Prezidențial la data de 1 iulie 2016.
Sursa foto: ZIUA de Constanta
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp