Fotoreportaj. Atenţie, imagini şocante! Cutremurul puternic care a lovit Nepalul şi care a luat peste 2.000 de vieţi. Eforturile de salvare se intensifică
Fotoreportaj. Atenţie, imagini şocante!: Cutremurul puternic care a lovit Nepalul şi care a luat peste 2.000
26 Apr, 2015 12:04
ZIUA de Constanta
1990
Marime text
Cutremurul cu magnitudinea 7,9, cel mai grav din Nepal din ultimii 81 de ani, a declanşat o avalanşă pe Muntele Everest, care a îngropat parţial tabăra de bază folosită de alpiniştii care urcă pe cel mai înalt vârf din lume, la un an după ce o avalanşă a provocat moartea a 16 ghizi nepalezi. Cadavrele a 17 alpinişti au fost recuperate de pe Everest astăzi, dar alte câteva sute de persoane, multe dintre ele rănite, rămân blocate pe munte.
Salvatorii, unii purtând măşti pe faţă din cauza prafului, căutau în continuare eventuali supravieţuitori printre dărâmături. Unii dintre ei săpau cu mâinile goale prin moloz.
Mii de persoane şi-au petrecut noaptea afară, pe temperaturi apropiate de limita îngheţului şi în ploaie, de teamă să se întoarcă în casele avariate.
Replica produsă astăzi în Nepal a generat panică, numeroase persoane strigând şi alergând pentru a se adăposti, relatează Associated Press în pagina electronică.
Majoritatea covârşitoare a victimelor sunt din Nepal, dar au murit oameni şi în India, Pakistan, Bangladesh şi Tibet. Tragic este că bilanţurile sunt provizorii.
Cutremurul a lovit cu o forţă nimicitoare capitala nepaleză Katmandu. Numeroase clădiri s-au transformat în ruine, sub care zac probabil alte sute de victime.
Şi numărul răniţilor este uriaş. Imaginile filmate în jurul spitalelor sau infirmeriilor amenajate în parcari stau mărturie pentru amploarea crizei.
Până la urmă temerile cele mai negre în privinţa alpiniştilor români s-au risipit. Ministerul român de externe şi Federaţia română de alpinism şi escalada au anunţat că toti patru au scăpat nevătămaţi. De asemenea, MAE a reuşit să identifice până acum în Nepal 19 cetăţeni români, care sunt şi ei teferi după cutremur.
Citeşte şi Alpiniști români, afectați de avalanșele provocate de cutremurul din Nepal
MAE, după cutremurul din Nepal. Nu există vreo confirmare oficială referitoare la existența vreunui român printre victime
Bilanţ oficial. Aproape 2.000 de morţi în urma cutremurului din Nepal. Cei zece români sunt în siguranţă (video)
Nou seism cu magnitudinea de 6,7 în Nepal și India
Aplicaţia Facebook care ajută la descoperirea persoanelor aflate în Nepal
Citeşte şi Alpiniști români, afectați de avalanșele provocate de cutremurul din Nepal
MAE, după cutremurul din Nepal. Nu există vreo confirmare oficială referitoare la existența vreunui român printre victime
Bilanţ oficial. Aproape 2.000 de morţi în urma cutremurului din Nepal. Cei zece români sunt în siguranţă (video)
Nou seism cu magnitudinea de 6,7 în Nepal și India
Aplicaţia Facebook care ajută la descoperirea persoanelor aflate în Nepal
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii