Fotoreportaj Se închid terasele în Portul Tomis, și Zona Peninsulară, din Constanța, după ora 23.00? (galerie foto+video)
Fotoreportaj: Se închid terasele în Portul Tomis, și Zona Peninsulară, din Constanța, după ora 23.00? (galerie
08 Aug, 2020 04:29
ZIUA de Constanta
5141
Marime text
- În jurul datei de 1 mai a început febra teraselor declanșată de președintele Klaus Iohannis când a anunțat, în cadrul unor măsuri de relaxare a răspândirii noului coronavirus că, acestea vor fi deschise.
Toată lumea, comercianții în special, a crezut că l-a apucat pe Dumnezeu de un picior, așa cum se spune în popor.
S-a dat startul pregătirilor: patronii erau tot mai nemulțumiți de angajații care făceau curățenie, pe pereți, pe geamuri, pe podele.
Toți, de la mic la mare, spălau, frecau, lustruiau. Toți eraui nervoși: nimic parcă nu era bine.
A venit vremea și s-au deschis terasele.
Toată lumea mulțumită acum. Ospătarii mai ciupeau și ei câte ceva, patronii începeau să își revină, economic, și financiar.
Așetaptau să se încălzească, să vină vara, să fie și mai bine.
A venit vara, dar mai bine nu a fost.
Măsurile de relaxare s-au dovedit a fi un fiasco, parțial, iar măsurile de blocarea activității teraselor au fost reactivate.
Sub o altă formă: vor fi ținute deschise doar până la ora 23.00.
Din nou buimăceală totală: cum adică? Vine coronavirusul, numai, după ora 23.00?
Și în această buimăceală au curs și amenzile.
Plus comentariile: terasa de nu știu unde era deschisă, patronul de la terasa nu știu care este oblăduit de autorități. Terasa nu este închisă și nu va fi, și nici nu are de gând să o închidă cu niciun chip nimeni după ora 23.00 că are grijă cineva, acolo sus, de el.
Noaptea asta am dat și noi o tură prin Peninsulă și prin Portul Tomis.
Ce am constatat vedeți și dv cu ochiul liber.
Pustiu peste tot. Mese goale, scaune cu picioarele în sus, ici-colo câte un ospătar care se mai uita să vadă dacă a mai uitat ceva pe undeva, sau și mai important cu cât pleacă și el acasă că doar de aia a venit la muncă.
Și plimbăreți pe lângă terase. Mulți!
Nemulțumirea acum este generală: atât de partea consumatorilor cât și de partea patronilor și a ospătarilor.
Sursa foto+video: ZIUA de Constanta
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii