Tsunami din ochii unui copil

Ismael Gumunda, un baiat de 11 ani, isi plange de mila, ii pare rau ca este in viata si prefera sa fi murit si sa nu mai simta nimic. Plange de fiecare data cand isi aminteste de fratele lui. Cum sa isi stearga amintirile? Le vede mereu de parca ar fi aievea. Iar noapte se transforma in cosmaruri. Nu poate sa uite momentul in care valul urias i l-a smul din brate pe fratele mai mic, care avea 7 ani. Erau la scoala si faceau repetitie pentru programul de sfarsit de an. Deodata a auzit un vuiet cumplit, de mii de ori mai puternic decat un tunet. Vuetul acela a insemnat moartea. "Ne-am intors si am vazut ca venea spre noi un val urias, mai inalt decat scoala" spune el , stergandu-si lacrimile. "L-am apucat pe fratele meu de mana si l-am tinut strans, dar valul ne-a despartit. Nu am avut ce sa fac. El se uita la mine inspaimantat, strigand sa il ajut, dar nu am putut. Valul a fost mai puternic decat mine. Pe mine m-a luat si m-a dus la poalele muntelui si am supravietuit. Dar fratele meu a disparut; l-a inghitit marea. Mi-e tare dor de el si ma rog pentru el..." In timp ce povestete lacrimile curg siroae - un alt tsunami...

Nu sunt cuvinte sa poti alina durerea unui copil... si nici durere unei mame... Poate cel mai bun lucru ar fi sa plangem si sa ne rugam pentru ei.