Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:15 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bătăi de cap pentru Fecioare şi Săgetători

ro

03 Aug, 2011 01:44 1959 Marime text
9.jpgBERBEC

Berbecii ar trebui să se aştepte astăzi la nişte discuţii în contradictoriu cu femeile din anturaj. Sunt nişte neînţelegeri la mijloc, iar nativii sunt tentaţi să le rezolve printr-o confruntare deschisă. Mai mult decât atât, nici persoana cealaltă nu excelează la capitolul diplomaţie. Înainte de a declanşa însă un scandal, e momentul să se gândească şi la consecinţe.

TAUR

Vorbe frumoase, dar fără prea multă bază în realitate - de asta au parte Taurii astăzi. Poate este o declaraţie de dragoste din partea cuiva pe care l-a luat valul şi care promite mai mult decât este în stare să ofere. Sau, pentru cei care lucrează în mediul artistic, poate fi vorba despre o ofertă la prima vedere foarte tentantă. Nativii ar trebui să-şi păstreze picioarele bine înfipte în pământ, în ambele cazuri.

GEMENI

Cum Marte se pregăteşte din semnul lor, Gemenii s-ar putea simţi ceva mai lipsiţi de vlagă astăzi. Ceva din verva lor se pierde şi au mai degrabă chef să stea liniştiţi într-un colţ, fără să-i deranjeze nimeni. Dacă sunt în vacanţă, asta nu prea este o problemă, dar dacă trebuie să se ducă la serviciu, atunci e momentul să se mobilizeze puţin mai mult.

RAC

Loialitatea faţă de o persoană, o idee sau chiar faţă de firma la care lucrează le va fi de folos Racilor astăzi, într-un mod în care nu se aşteptau. Adică, primesc o răsplată consistentă sau o avansare pentru faptul că au rămas alături la bine şi la greu. Lucrul acesta le va însenina, cu siguranţă, ziua nativilor!

LEU

Leii ar trebui să stea departe de orice tranzacţie financiară astăzi, dar în primul rând de cele care privesc imobilele sau terenurile. Dacă au de încheiat contracte de vânzare - cumpărare, o idee excelentă ar fi să amâne câteva zile, cel puţin. Asta pentru că există riscul să fie păcăliţi, să primească mai puţin decât trebuie sau să existe încurcături cu actele!

FECIOARA

Mercur retrograd le dă ceva bătăi de cap Fecioarelor astăzi. Nativii care lucrează în domenii care au legătură cu orice tip de comunicare vor fi în primul rând afectaţi de tot felul de neînţelegeri sau întârzieri. Este deci cazul să-şi ia o marjă serioasă de eroare şi mai ales să nu se enerveze prea tare.

BALANŢĂ

Intrarea Lunii în zodia lor le linişteşte pe Balanţe. Nativii reuşesc să vadă, cu maximă claritate, soluţia la o problemă încurcată şi să acţioneze în consecinţă. Chiar dacă măsurile lor vor părea drastice şi foarte dure în ochii unora, nativii ştiu că aceasta este cea mai bună cale. Şi au dreptate!

SCORPION

Orgoliul personal este problema cea mai mare a Scorpionilor astăzi. Mai sensibili decât oricând, nativii se vor simţi lezaţi de cea mai mică critică. Cele mai afectate sunt femeile născute în acest semn, care pot scoate la iveală o latură destul de veninoasă, dacă se simt atacate. Ideea ar fi să facă totuşi deosebirea între „duşmanii" reali şi cei imaginari.

SĂGETĂTOR

Câţiva nori le umbresc Săgetătorilor buna-dispoziţie astăzi. Unii dintre nativi nici măcar nu vor şti să spună exact ce îi supără. Alţii se simt confuzi, îşi pun întrebări asupra unor aspecte din viaţa lor care îi nemulţumesc sau pur şi simplu sunt mai iritabili. Din fericire, este vorba doar despre o stare pasageră, peste care pot trece uşor.

CAPRICORN

Capricornii se văd puşi astăzi în ipostaza de a lua o decizie majoră pentru viitorul lor. Fie că are legătură cu relaţia de cuplu sau cu viaţa lor profesională, hotărârea îi va afecta profund şi pe termen lung. De aceea, ar trebui să cântărească foarte atent toate argumentele care li se aduc şi abia apoi să decidă în ce direcţie se vor îndrepta.

VĂRSĂTOR

Vărsătorii ar trebui să fie atenţi la sănătate, în zilele ce urmează. Poate este momentul să-şi facă un control de rutină, să mănânce mai multe fructe şi legume, să mai lase ţigările şi cafeaua şi să doarmă mai mult. De asemenea, e momentul să fie atenţi la accidentele casnice!

PEŞTI

Peştii stau bine la capitolul inspiraţie, dar mai puţin la capitolul pus în practică astăzi. Cert este că e cazul, înainte de a se apuca de un proiect nou, să termine treburile nefinalizate încă. Munca în echipă îi ajută mult în acest sens, deci nu ar trebui să ezite să ceară ajutorul celor din jur!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii