Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:35 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost solicitat avizul de mediu pentru proiectul imobiliar Sammarina View Development de pe Șoseaua Mangaliei

ro

26 Mar, 2019 00:00 3194 Marime text
Carmeco SA și Sammarina Imobiliare SA au solicitat de la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța aviz de mediu pentru Planul Urbanistic privind proiectul imobiliar integrat Sammarina View Development.
 
Investiția va fi realizată în municipiul Constanța, Șoseaua Mangaliei nr. 74. Observațiile publicului se primesc la sediul APM Constanța, pe strada Unirii nr. 23, între orele 8.00 și 16.00.
 
Reamintim că pe data de 4 martie, societatea Carmeco SRL a obţinut de la Primăria Constanţa două acte de urbanism.
Certificatul de urbanism nr. 623 din data de 4.03.2019 are ca obiect „Dezmembrare imobil cu suprafaţa de 34.340 mp, deoarece, conform prevederilor PUG - condiţii de amplasare, echipare şi configurare a clădirilor articolul 4 - caracteristici ale parcelelor (suprafeţe, forme, dimensiuni) ZRCB 3 - conform PUZ cu următoarele recomandări în vederea elaborării acestuia se vor rezerva terenuri pentru instituţii şi servicii publice, circulaţii şi spaţii plantate publice (conform temei PUZ aprobate de CLM Constanţa), în condiţiile normelor existente. Se vor menţine rezerve de teren având suprafaţa minimă de 1.000 mp şi un front la stradă de minimum 30 metri. Pentru servicii de interes general, terenul va fi divizat în parcele având minimum 800 mp şi un front la stradă de minim 18 metri în cazul fronturilor continue şi de minimum 24 metri în cazul fronturilor discontinue“. Al doilea certificat de urbanism, nr. 624, din data de 4.03.2019, presupune următoarele: „Dezmembrare imobil cu suprafaţa de 22.956 mp, deoarece, conform prevederilor PUG condiţii de amplasare, echipare şi configurare a clădirilor articolul 4 - caracteristici ale parcelelor (suprafeţe, forme, dimensiuni) ZRCB 3 - conform PUZ cu următoarele recomandări în vederea elaborării acestuia se vor rezerva terenuri pentru instituţii şi servicii publice, circulaţii şi spaţii plantate publice (conform temei PUZ aprobate de CLM Constanţa), în condiţiile normelor existente. Se vor menţine rezerve de teren având suprafaţa minimă de 1.000 mp şi un front la stradă de minimum 30 metri. Pentru servicii de interes general terenul va fi divizat în parcele având minimum 800 mp şi un front la strada de minimum 18 metri în cazul fronturilor continue şi de minimum 24 metri în cazul fronturilor discontinue“.
 

Ce va construi investitorul
 

Luând în considerare atât amplasamentul, suprafaţa terenului, evoluţiile pozitive ale zonei de sud a oraşului, dezvoltările curente şi viitoare din perimetrul oraşului, se consideră oportună realizarea unui proiect de dezvoltare cu caracter integrat care sa cuprindă următoarele zone: zona ZM1- zona mixtă de birouri clasa A cu regim de înălţime 2S+P+20 etaje cu spaţii de garare proprii în regim preponderent subteran pe două nivele. Suprafaţa construită proiectată - 3.728,63mp, iar suprafaţa desfăşurată - 41.353,16 mp; zonele ZMSD1/ZMSD2 şi ZSDC sunt dedicate businessului comercial prin schimbarea destinaţiei clădirilor existente în galerii comerciale. Suprafaţa construită proiectată - 9.530,9 mp, iar suprafaţa desfăşurată - 28.161,3 mp; zonele ZR/ ZM2 şi ZM3 sunt destinate ansamblurilor de locuinţe cu 900 apartamente de una, două, trei şi patru camere, cu regim de înălţime 2S+P+15 etaje. Suprafaţa construită proiectată - 8.747,75 mp, iar suprafaţa desfăşurată - 112.588,5 mp; zona ZA este zonă de funcţiuni conexe necesare asigurării unui standard de locuit ridicat, cum ar fi proiectarea unui club S+P+2 etaje cu funcţiuni de wellness şi restaurant, a unei clădiri P+1 cu piscină interioară şi exterioară şi spaţii de wellness. Suprafaţa construită - 1.115,5 mp, suprafaţa desfăşurată - 1.627,50 mp. Ansamblul va fi prevăzut cu spaţii verzi, zone de interes şi zone de loisir dotate cu mobilier urban. Circulaţiile în interiorul incintei vor fi preponderent pietonale. Circulaţiile auto sunt dispuse preponderent perimetral şi subteran.
 

Date oficiale despre Carmeco SA

 
Potrivit Registrului Comerţului, Carmeco SA a fost înfiinţată în anul 1991 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 7.169.299,3 lei, integral vărsat, este compus din 71.692.993 de acţiuni, valoarea unei acţiuni fiind 0,1 lei. Carmeco SA este controlată de Metachim SA, cu 85,8262% din capitalul social, PAS Asociaţia Salariaţilor Carmeco, cu 8,0578% din capitalul social, şi Listă Acţionari Persoane Fizice, cu 6,116% din capitalul social. Persoane împuternicite sunt Stelian Grasu - administrator special şi Gheorghe Bacale - director general.
Cenzorul Carmeco SA este Auditlam SRL, reprezentată prin Gheorghe Lambru. Carmeco SA se ocupă de prelucrarea şi conservarea cărnii. În anul fiscal 2015, societatea Carmeco SA a avut doi salariaţi, o cifră de afaceri de 373.442 de lei şi 34.762 de lei. Situaţia financiară pe anul 2016 este următoarea: doi salariaţi, o cifră de afaceri de 459.977 de lei şi un profit de 41.896 de lei.
 

Despre Sammarina Imobiliare SA

 
Potrivit Registrului Comerţului, societatea a luat ființă în anul 1991 și are sediul social în municipiul Constanţa.
 
Capital social subscris de 1158310 lei, integral vărsat, este compus din 463324 acţiuni nominative. Valoarea unei acţiuni este de 2.5 lei. Societatea este controlată de Sammarina SA, cu

18.114% din capitalul social, Samara Lidiea, cu 34.986% din capitalul social, Samara Stere, cu 43.473% din capitalul social, dar și listă acționari (719 acţionari), cu 3.427% din capitalul social.
Persoane împuternicite ale firmei care se ocupă de închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
sunt: Samara Stere, Samara Alexandru și Samara Lidiea. Cenzorii sunt Giumba Dumitru, Fotu Aurel, Chirvasitu Cristina și Grasu Stelian. În anul fiscal 2016, societatea cu 7 salariați a declarat o cifră de afaceri de 7.602.475 lei și un profit de 2.653.928 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 6 salariaţi, un profit de 5.381.610 lei și o cifră de afaceri de 7.747.881 lei.
 
Citește și:
 
Imobilul ridicat de Carmeco SRL pe locul fostei fabrici de conserve de la Abator, în atenţia Primăriei Constanţa. Ce a impus municipalitatea

Blocuri cu 20 şi 15 etaje, restaurant şi piscină. Proiectul imobiliar Sammarina View Development, iniţiat de Carmeco. Ce noutăţi sunt (document)


Blocuri cu 20 şi 15 etaje, restaurant şi piscină, pe locul fostei fabrici de conserve de la Abator. Imagini de impact (document)

PUZ-ul iniţiat de Carmeco SA pentru un proiect imobiliar pe locul fostei fabrici de conserve de la Abator, amânat pentru următoarea şedinţă a Comisiei tehnice de urbanism

 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii