Adaquest SRL ridică un apart-hotel pe aleea Belona, din Eforie Nord
Adaquest SRL ridică un apart-hotel pe aleea Belona, din Eforie Nord
25 Aug, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
3224
Marime text
- Andreea Rodica Șerban, prin Adaquest SRL ridică un bloc de 3 etaje în Eforie
- Funcțiunea imobilului va fi de apart-hotel
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul firmei Adaquest SRL.
Este vorba de investiția imobiliară intitulată „Construire apart-hotel P+3E, împrejmuire teren și organizare de șantier”, propus a fi amplasat în judeţul Constanţa, oraşul Eforie(Nord), Aleea Belona, F.N., Nr.cad. 104209. Proiectul are ca titular societatea Adaquest SRL.
Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa din municipiul Constanta, str. Unirii nr. 23 şi la sediul titularului Adaquest SRL din judeţul Constanţa, orașul Eforie.
Adaquest SRL
Firma a luat ființă în 2014, cu sediul social pe bulevardul Tudor Vladimirescu, din Eforie Nord, județul Constanța. Asociat unic și administrator este Andreea Rodica Șerban, soția primarului din localitate, Robert Șerban, după cum reiese din ultima declarație de avere publicată pe portalul primăriei de către edil. În document, soția apare cu dividende de la firma menționată.
În anul 2020, societatea a raportat un număr de 2 salariați, la o cifră de afaceri de 890.834 lei, cu un profit de 505.728 lei.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Adaquest Blumarine SRL, firmă cu profil restaurante, s-a înfiinţat în Eforie Nord
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii