#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Un nou proiect marca ZIUA de Constanța. „Adrian Rădulescu a fost, totodată, om al cetății și al țării“ (galerie foto)

În tot ceea ce avea să întreprindă de-a lungul vieții sale, istoricul Adrian Rădulescu, indiferent că vorbim de personalitatea sa culturală sau civică, s-a dovedit a fi, prin însușirile și înclinațiile sale cu care l-a înzestrat natura, „omul potrivit la locul potrivit“, loc pe care-l va sfinți prin tot ceea ce a realizat până în ultima sa clipă de viață.

Anvergura personalității sale nu putea fi cuprinsă decât de un semen de-al său, un profesionist care i-a stat alături timp de aproape trei decenii. Pentru că istoricul Mihai Irimia avea să ajungă la Muzeul de arheologie din Constanța, prin repartiție guvernamentală, în anul 1965, la absolvirea specializării Istorie, a Facultății de Istorie și Filozofie, din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, muzeu unde a și rămas până în anul 1992.

Articolul pe care îl veți citi în continuare a fost publicat în nr. 33-34 al revistei PONTICA (2000-2001), publicație editată de Muzeul de Istorie și Arheologie din Constanța, și este poate cea mai completă biografie a ctitorului Adrian V. Rădulescu.

„Adrian Rădulescu (1932-2000) 

La 5 mai 2000, în Săptămâna luminată, de praznicul Izvorului tămăduirii, ne-a părăsit pentru totdeauna arheologul și profesorul Adrian Rădulescu. Prezență activă și remarcată în viața culturală și științifică a Dobrogei și a țării, nume legat indisolubil de arheologia și istoria străvechiului ținut dintre Dunăre și Mare, posesor al unor calități umane tot mai rar întâlnite, Adrian Rădulescu nu va putea fi suplinit în viața arheologică, muzeografică și universitară a regiunii.

S-a născut la 16 august 1932 în comuna Dorobanțu, jud. Călărași, în familia preotului Vasile Rădulescu, care i-a imprimat dragostea pentru valorile creștine, respectul față de cultura și pământul românesc, sentimente cărora le-a rămas fidel toată viața. Și-a început instrucția școlară în localitatea natală, cu dascăli înzestrați și devotați misiunii lor, cum nu erau foarte mulți în acea primă jumătate a veacului al XX-lea, față de care a avut o permanentă prețuire.

De altfel, legăturile lui Adrian Rădulescu cu satul natal, cu oamenii lui, au fost pilduitoare pentru mulți; își repeta cu mândrie obârșia, cunoștea după nume probabil toți consătenii, ajutându-i cât și cum putea. La sărbătorirea centenarului localității natale a fost inima, sufletul, catalizatorul întregii manifestări.
În anul 1943 a devenit elev al Liceului „Știrbei Vodă" din Călărași, cea mai importantă instituție de învățământ din oraș, de unde s-a transferat, apoi, la prestigiosul liceu „Mihai Viteazul" din București. Aici - întâmplare sau nu - l-a avut profesor și director, printre alții, pe profesorul Dumitru Tudor, cunoscutul cercetător al arheologiei Olteniei, pe care-l va întâlni mai apoi și la Facultatea de istorie.

În perioada 1951-1 956, dând răspuns unei reale vocații, a urmat cursurile Facultății de istorie a Universității București. Aici, sub îndrumarea adevăratei „generații de aur" a arheologiei - D.M. Pippidi, Ioan Nestor, Em. Condurachi, Gh. Ștefan, D. Tudor, D. Berciu -, s-a specializat în istorie veche și epigrafie. A fost o serie de excepție, ai cărei absolvenți au devenit nume cunoscute în arheologia, istoria medie, modernă și contemporană, în muzeologie, în învățământul universitar, în arhivistică, presă și în care Adrian Rădulescu a avut un loc bine stabilit, remarcat de colegi sau de dascăli. Ca student, a fost prezent pe mai multe șantiere arheologice, cu precădere la Dinogetia, însușindu-și tainele acestei nobile și responsabile profesiuni.

După terminarea studiilor universitare și-a legat de la început numele de cel al instituției muzeale constănțene la care a fost încadrat în anul 1956, prin repartiție guvernamentală. S-a identificat de la început cu arheologia și istoria Dobrogei, pe care le-a promovat cu osârdie neegalată de nimeni, de la Gr. Tocilescu, V. Pârvan, Radu Vulpe, Em. Condurachi, Dionisie M. Pippidi încoace, făcând ca astăzi Constanța să fie cunoscută și apreciată în aceste domenii, pe toate meridianele. A acumulat o cultură științifică și umanistă impresionantă, ceea ce i-a legitimat prezența și distincția în orice împrejurare.


Din anul 1956 a fost, pe rând, muzeograf, șef de secție (1965), director adjunct (1968) și director (1969 - ianuarie 1990 și, apoi, din octombrie 1992 până la sfârșitul vieții) al muzeului de istorie constănțean.

Preocupat de problemele atât de complexe ale arheologiei și muzeografiei dobrogene, a străbătut ținutul de la un capăt la altul, verificând starea monumentelor arheologice cunoscute de mai multă vreme; înregistrează alte obiective noi, sprijină cu generozitate cercetările întreprinse de colectivele de arheologi (indiferent de instituțiile cărora le aparțin, ori de perioada investigată) pe diferite șantiere și impulsionează, cu o energie impresionantă, atât cercetările de teren, cât și activitatea de valorificare științifică și muzeistică. Cu talent, entuziasm și stăruință a reușit să imprime în conștiința tuturor celor ce făceau cunoștință cu Dobrogea, respectul pentru arheologia și istoria ei.

Ca arheolog, a participat la săpături și a condus șantiere de interes național, cum ar fi zidul de incintă al Tomis-ului, Edificiul roman cu mozaic, termele de la Tomis („Lentiarion"), complexele de monumente romano-bizantine din sectorul de vest tomitan, șantierele de salvare din peninsula orașului, cercetările din complexul rupestru de la Basarabi, necropola feudală-timpurie de la Castelu, zona atelierelor meșteșugărești de la Telița (jud. Tulcea) etc.

Toate aceste cercetări au fost valorificate prin studii sau monografii, intrate în circuitul științific, prin tipărirea lor în țară sau în străinătate.
În anul 1974 a devenit șef de șantier la Albești - cetate greco-indigenă din teritoriul callatian, obiectiv de referință pentru înțelegerea evoluției raporturilor dintre teritoriile rurale și cetățile vest-pontice în perioada greco-elenistică.


O preocupare constantă a cercetărilor sale a reprezentat-o epigrafia greco-romană, contribuind la cunoașterea fenomenului romanizării la Dunărea de Jos, la organizarea limes-ului danubian și pontic prin publicarea de inscripții inedite, la perpetuarea factorului autohton în perioada romanității târzii și a epocii medievale timpurii. Temele abordate au fost concretizate prin studii de specialitate, participări la congrese și sesiuni științifice din țară și din străinătate, prin contribuții notabile la publicarea de corpora inscriptionum.

A participat, ca director, al muzeului constănțean, la organizarea mai multor manifestări științifice internaționale, între care: al IX-lea Congres internațional de studii asupra frontierelor romane, Mamaia, septembrie 1972; al VII-lea Congres internațional de epigrafie greacă și latină, Constanța, septembrie 1977; al VII-lea Congres internațional de tracologie, Constanța - Mangalia - Olimp - Tulcea, 20-26 mai 1996; colocviul internațional „Arheologia Mării Negre", Constanța, aprilie, 1994, etc.

Activitatea lui Adrian Rădulescu a îmbrățișat și alte aspecte legate, în majoritatea lor, de istoria ținutului dintre Dunăre și Mare în epoca romană: dezvoltarea meșteșugurilor, a relațiilor comerciale și spirituale cu alte regiuni ale imperiului, existența unor ateliere pentru materialele ceramice de construcție, exploatarea pietrei în epoca romană etc. A studiat, cu cunoscuta-i pasiune, amforele cu inscripții de la Edificiul roman cu mozaic, ceramica de uz comun din Dobrogea, unele categorii de opaițe sau de monumente arhitectonice, tezaurele creștine de practică euharistică din Scythia Minor etc.

În anul 1972 a obținut titlul de doctor în istorie al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu teza „Dezvoltarea meșteșugurilor în Dobrogea roman. Ceramica“, sub îndrumarea academicianului Constantin Daicoviciu. Personalitate complexă, înzestrat în egală măsură cu valențe de cercetător și de ctitor, Adrian Rădulescu s-a dedicat organizării de noi muzee, de susținerea lucrărilor de restaurare și conservare a monumentelor istorice. S-a ocupat de organizarea noilor obiective muzeistice, între care Muzeul de istorie națională și arheologie din Constanța (reamenajat în actuala clădire la 25 decembrie 1977) și Muzeul de arheologie "Callatis" - Mangalia.

Între anii 1974-1977 a coordonat lucrările de restaurare a monumentului de la Adamclisi, prin impunerea variantei autoportante, care a permis reconstituirea acestuia în forma inițială; paralel, s-a preocupat direct și de amenajarea muzeului din localitate, menit să pună în valoare atât piesele originale ale monumentului, cât și cele mai reprezentative descoperiri din cetatea Tropaeum Traiani, într-o modalitate care situează obiectivul în cauză printre cele mai apreciate muzee din țară.

Prin eforturi care i-au aparținut în mare măsură, a reușit să convingă autoritățile vremii să realizeze și muzeul de la Histria unde, în locul unei modeste construcții, s-a clădit una modernă, în care sunt conservate și expuse piesele străvechii colonii grecești i ale teritoriului învecinat. (Faptul că la noul muzeu au apărut, odată cu trecerea anilor, vicii importante de construcție care se remediază prin amplele lucrări aflate în curs de desfășurare în această perioadă, pentru ca muzeul să-și împlinească menirea, constituie o dovadă în plus a importanței și semnificației în timp a efortului inițial).

În nici o parte a lumii civilizate, cunoscătorii nu pot vorbi de Constanța ori de Dobrogea fără a se referi la simbolurile lor emblematice - Tomis, cu strălucirea lui de altădată, Ovidius și exilul său, tezaurul cu cele 24 de sculpturi i basoreliefuri descoperite în 1962, Edificiul roman cu mozaic, mormântul - hypogeu pictat, cele șapte bazilici ale creștinismului romano-bizantin de la Tomis, apoi Tropaeum Traiani (Adamclisi) cu monumentul triumfal, altarul, mausoleul, cetatea și muzeul, de asemenea Callatis etc.

De toate acestea Adrian Rădulescu s-a ocupat într-un fel sau altul, fie ca om de știință, fie ca realizator al unor opere de protecție, ori de valorificare muzeistică; unora le-a consacrat lucrări de mare interes (ex. volumul Tropaeum Traiani. Monumentul și cetatea, București , 1988), studii ghiduri și pliante de popularizare etc.
În calitate de redactor-responsabil al publicației științifice anuale a muzeului "Pontica" (din care au apărut, sub coordonarea sa, 32 de numere, începând cu 1968), a contribuit într-o măsură esențială la păstrarea prestigiului ei științific, la inițierea și menținerea - chiar în perioade foarte grele - unor schimburi de publicații științifice cu peste 230 de institute de cercetare și muzee din întreaga lume.

Din inițiativa lui a fost luată, în anul 1995, publicarea revistei științifice și culturale "Analele Dobrogei" - Seria nouă, scoasă în colaborare cu Institutul d e cercetări eco-muzeale din Tulcea.

Activitatea sa atât de susținută și complexă i-a atras o binemeritată recunoaștere internă și internațională. Încă din anul 1969 a fost președintele Filialei Constanța a Societății de Studii Clasice din România. Un an mai târziu, director al Centrului de Studii Ovidiene.

A fost, de asemenea, vicepreședinte al Institutului Român de Tracologie și președintele Filialei Constanța a aceleiași instituții, din anul 1985; președinte al Filialei Constanța a Asociației Oamenilor de Știință (din 1988), membru al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice (1990-1996) și președinte, pentru un timp, al acesteia (1995).

A fost, de asemenea, membru al Comisiei Naționale de Arheologie (între 1976-1999) și președinte al acesteia (între 1993-1997), comisie care întrunește pe unii dintre cei mai valoroși specialiști din institutele de profil ale Academiei Române, din rețeaua Ministerului Culturii și a Cultelor și din cea a Ministerului Educației i Cercetării.

Ca o recunoaștere a activității sale științifice, în anul 1985 a fost ales membru corespondent al Institutului German de Arheologie din Frankfurt am Main. Calitățile științifice ale lui Adrian Rădulescu erau dublate de cele de apreciat vorbitor; expunerile sale erau întotdeauna expresive și convingătoare. Ele au fost audiate cu interes atât în cercurile de specialitate din Italia, Franța, Grecia, Anglia, Turcia, Bulgaria, Serbia, Elveția etc., cât și de cele mai variate categorii socio-profesionale, specialiști ori simpli spectatori, telespectatori sau radio-ascultători din țară. A cultivat într-un mod strălucit legăturile cu muzeele, institutele de cercetare din țară și din străinătate, cu oameni de știință sau de cultură, toate acestea răsfrângându-se asupra prestigiului muzeului și al Constanței.

Adrian Rădulescu a avut un rol decisiv la una din cele mai importante ctitorii ale Constanței, pe care acest oraș încărcat de istorie și cultură o dorea și o merita: Universitatea „Ovidius".
Ca recunoaștere unanimă a rolului său decisiv în această importantă realizare și a calităților de om de știință, a fost ales primul rector al tinerei instituții (1990-1991). Creându-se, tot la stăruința sa, specialitatea ISTORIE-ARHEOLOGIE (ulterior ISTORIE), în măsură să pună în valoare bogatul patrimoniu al Dobrogei, a obținut - prin concurs - postul de profesor universitar, acordându-i-se, totodată și dreptul de conducător de doctorat.

A avut mulțumirea ca dintre cei 10 doctoranzi pe care i-a condus, patru să-și fi finalizat tezele sub conducerea lui directă. Încă din anul 1976 a făcut parte din câteva zeci de comisii de doctorat, organizate de Universitățile din București, Cluj și Iași. Prelegerile sale, temeinic argumentate și clare, erau prezentate studenților cu patos și talent oratoric unice, preluate de la maeștrii săi, generând admirația nedisimulată a auditoriului.

Adrian Rădulescu a fost, totodată, om al cetății și al țării. După Revoluția din decembrie 1989 a devenit primul primar al județului Constanța, iar după alegerile din 20 mai 1990, primul prefect al acestuia (până în noiembrie 1991). A fost una dintre cele mai tumultoase perioade ale vieții sale. S-a angajat deplin, cu energia și dăruirea care-l caracterizau, în activitățile complexe, specifice începutului vieții noastre democratice; a crezut, în victoria noului. Era sensibil la durerile altora; suferea din cauza limitelor (cel mai adesea obiective) care-i erau impuse în satisfacerea cerințe or numeroase și justificate ale semenilor. Nu a neglijat nici un moment problemele istoriei, culturii și învățământului, ale altor domenii - sociale sau economice-, chiar dacă împlinirile n-au fost întotdeauna pe măsura speranțelor.

Sub conducerea prefectului și profesorului Adrian Rădulescu s-au desfășurat amplele manifestări științifice i culturale din 1991, prilejuite de aniversarea a 2500 de ani de existență arheologică și a 2250 de ani de la prima atestare literară a Tomisului; cu acel prilej s-au pus bazele valorosului ansamblu monumental din vecinătatea clădirii Consiliului Județean, consacrat acestui eveniment, operă a unui mare artist, prieten de o viață a profesorului.

A avut, de altfel, nenumărați prieteni, în toate categoriile socio-profesionale, în Constanța, în țară și în străinătate. După știința noastră, nu avea dușmani și nici nu putea să aibă. Nu întotdeauna, însă, a fost înțeles și sprijinit. Generos, a ajutat pe mulți. Pe el nu s-a cruțat, chiar dacă organismul, la un moment dat, i-o cerea. Nu accepta să fie compătimit; a purtat suferința cu discreție totală și demnitate, făcându-și datoria până în ultima clipă. A sprijinit Biserica Ortodoxă Română ca membru, timp de peste două decenii, în Consiliul Eparhial și în Consiliul Național Bisericesc, contribuind decisiv la transformarea Episcopiei Tomisului în Arhiepiscopie. A dorit o Mitropolie și a trăit cu convingerea că într-o zi se va face.

Dispariția sa neașteptată împiedică punerea în valoare a multor lucrări și proiecte rămase neterminate, care ar fi contribuit la îmbogățirea imaginii asupra istoriei ținutului dintre Dunăre și Mare. Constanța îi datorează cel puțin două monumente pentru care s-a zbătut și pe care Ie-a visat protejate: Complexul rupestru de la Basarabi și mormântul - hypogeu cu pictură de la Tomis. Poate nu peste mult timp, municipalitatea și conducerea județului Constanța vor găsi o formulă să-i cinstească numele celui ce a fost și va rămâne Adrian Rădulescu, măcar în parte față de cât a reușit el să veșnicească trecutul Dobrogei, prin monumentele cercetate și protejate, pentru a le transmite viitoarelor generații.

Închinându-ne și în fața moștenirii științifice și culturale lăsate de Adrian Rădulescu ținutului care i-a fost atât de drag, îi transmitem mesajul strămoșilor noștri latini: Sit tibi terra levis!“

Imaginile din galeria foto au fost puse la dispoziția cotidianului ZIUA de Constanța de familia istoricului Adrian V. Rădulescu.

Citește și:

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Un nou proiect marca ZIUA de Constanța, dedicat personalității impresionante a istoricului Adrian V. Rădulescu