Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:16 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alex Lux SRL a primit aviz de oportunitate pentru PUZ-ul care vizează un bloc în zona Riviera din Mamaia (document)

ro

23 Oct, 2018 00:00 3746 Marime text

Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Constanţa, care s-a întrunit în data de 11.10.2018, la sediul din bulevardul Tomis nr. 51, a analizat şi solicitarea de emitere a avizului de oportunitate elaborare PUZ - modificare reglementări urbanistice teren staţiunea Mamaia, zona Riviera - complex Majestic, iniţiat de SC Alex Lux SRL. În urma analizei, a fost elaborat avizul de oportunitate.
 
Obiectivul PUZ-ului solicitat constă în modificarea regulamentului local de urbanism aprobat pentru amplasamentul studiat, pe care se doreşte amplasarea unui imobil P+6E-cazare cu alimentaţie publică la parter. Prin acest PUZ se vor stabili reglementări noi cu privire la: regimul de construire, funcţiunea zonei, înălţimea maximă admisă, coeficientul de utilizare a terenului (CUT), procentul de ocupare a terenului (POT), retragerea clădirilor faţă de aliniament şi distanţele faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelei.
 
Terenul care generează PUZ-ul pe care se propune a fi amplasat imobilul de şase etaje are o suprafaţă totală de 467 mp, conform măsurătorilor cadastrale. Acest teren se află în intravilanul municipiului Constanţa, staţiunea Mamaia, zona Riviera şi complex Majestic - staţie termică şi este proprietatea privată a societăţii Alex Lux SRL, reprezentată de Lungan Laurenţiu-Daniel, conform actului de alipire nr.1464/09.11.2017.
 
Vecinătăţile terenului care a generat PUZ-ul sunt: la nord - alee acces, la sud - piscină hotel Riviera, la vest - SC Agrementul SA, la est - promenadă. Terenul are o formă poligonală, aliniat cu latura estică de 22,35 m+1,47 m la promenadă. În prezent, acest teren, conform cadastrului, este ocupat de 3 construcţii cu destinaţia de: C1 - anexă piscină Majestic, fast food - parter, C2 - terasă acoperită, C3 - magazie.
 
Amplasarea terenului studiat în staţiunea Mamaia, în contextul posibilităţii branşării şi racordării la reţelele utilităţilor existente în zonă (apă, canalizare, gaze şi electricitate), oferă multiple oportunităţi pentru amplasarea unui nou imobil P+6E - cazare cu alimentaţie publică la parter. Realizarea obiectivului propus va duce la o mai bună utilizare a terenului proprietate, conform cererii de majorare a suprafeţelor destinate turismului (cazare+alimentaţie publică). Amplasarea terenului într-o zonă cu caracter preponderent de turism (cazare+alimentaţie publică) reprezintă oportunităţi pentru investitori, iar amplasamentul terenului raportat la teritoriul administrativ va atrage şi alte investiţii. Dezvoltarea zonei va avea un impact pozitiv prin creşterea veniturilor localităţii (din impozite), creşterea cererii şi ofertei de servicii şi a locurilor de muncă.

Alex Lux SRL, în datele Registrului Comerţului

Înfiinţată în anul 1996, firma are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Firma este controlată de Laurenţiu Daniel Lungan, născut pe 27.10.1975, în Constanţa, şi Dumitru Damcaliu, născut pe 10.02.1975, în Babadag, Tulcea, fiecare cu 50% din capitalul social. Cei doi asociaţi sunt şi administratorii firmei, care se ocupă de baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor.
 
Potrivit Registrului Comerţului, firma cu trei salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 105.226 de lei şi un profit de 7.948 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2015, Alex Lux SRL a avut un salariat, o cifră de afaceri de 273.757 de lei şi un profit de 103.089 de lei. Situaţia financiară pe anul 2016 este următoarea: un salariat, cifră de afaceri şi profit de zero lei.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta documentaţia depusă la Primăria Constanţa.
 
Citeşte şi: 


 
Alex Lux SRL, iniţiatoarea unui PUZ pentru Mamaia, zona hotelului Meridian (document)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii