Alexandru Iorov, finul lui Radu Mazăre, a vrut un bloc de cinci etaje în Constanţa. Primăria l-a refuzat (document)
Alexandru Iorov, finul lui Radu Mazăre, a vrut un bloc de cinci etaje în Constanţa. Primăria l-a refuzat (document)
05 May, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
7407
Marime text
George Alexandru Iorov, nimeni altul decât finul fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, şi fiu al fostului director din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime, Gheorghe Iorov, este unul dintre cei mai „proaspeţi“ investitori în imobiliare din Constanţa. Ieri, acesta a primit în calitate de beneficiar Certificatul de Urbanism nr. 1596, valabil 24 de luni, pentru „construire imobil D+P+3-4E locuinţe colective”. Iniţial, acesta ceruse eliberarea unui certificat de urbanism pentru construire locuinţe colective D+P+4E-5Ep, dar a fost refuzat de Primăria Constanţa deoarece nu se încadrează în reglementările aprobate privind regimul de înălţime. Adresa la care acesta ar urma să ridice un bloc de patru etaje nu este specificată, fiind menţionată doar parcela 561/8, loturile nr. 2 şi 3.
În anul 2011, şefa de cabinet a primarului Radu Mazăre, Andreea Scorei, s-a căsătorit cu Alexandru Iorov, iar naşi le-au fost Radu Mazăre şi mama sa, Victoria Gabriela. Alexandru Iorov a simpatizat, la fel ca şi tatăl său, cu PNL-ul. De altfel, tânărul Iorov a luat-o pe urmele tatălui său, el fiind director la Direcţia de Infrastructură a CN APM SA Constanţa.
Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, depuse, din această calitate, în mai 2015, Alexandru Iorov deţine nu mai puţin de şapte terenuri intravilane în Constanţa, achiziţionate în perioada 2007 - 2015. Astfel, cel mai vechi este unul de 721 de metri pătraţi, al cărui unic proprietar este. Urmează altul, din 2008, de 1.250 de metri pătraţi, din care deţine doar 32,56%. Diferenţa îi aparţine lui Aoi Gevat. În 2010, a cumpărat un alt teren de 26,28 de metri pătraţi, iar în 2011, unul de 30,5 metri pătraţi. Anul 2013 a fost unul prolific. A cumpărat un teren de 322,35 de metri pătraţi şi altul de 40,48 de metri pătraţi, pe care îl deţine alături de Andreea Iorov. În anul 2015 a dobândit 50% dintr-un teren de 369,33 de metri pătraţi printr-un act de dezmembrare şi partaj, cealaltă jumătate aparţinându-i Andreei Iorov.
Alexandru George Iorov este deţinătorul a zeci de apartamente şi locuri de parcare. Mai precis: 20 de locuri de parcare, 54 de apartamente, un bloc cu cinci etaje, patru vile turistice şi o hală industrială. Mai are, de asemenea, un autoturism Porsche Carrera, conturi deschise în anii 2013 şi 2014, de 300.000 de lei şi 20.000 de euro, şi se poate lăuda cu un salariu în cadrul CN APMC de 98.221 de lei, încasând totodată 107.582 de lei din chirii şi 7.330 de lei din dobânzi.
Norocul face ca la toată această avere să se adauge şi un câştig la jocuri de noroc, ce-i drept, de doar şase lei. De asemenea, în declaraţia de avere se regăsesc şi sume în conturi curente deschise în 2013 şi 2014 totalizând 56.585,97 de lei şi 20.759 de euro, depozite deschise în 2013 totalizând 226.311 lei şi un fond de investiţii de 10.400 de lei. Are însă şi un debit, pe 30 de ani (scadent în 2037), de 183,763,26 de euro.
Alexandru George Iorov, născut la 23 aprilie 1980, a fost asociat de-a lungul timpului în mai multe firme, precum SC Consinstal International, Real Imobexpert Design sau Almar Aqua. Astăzi, acesta mai apare doar în Real Imobexpert Design, radiată.
Una dintre afacerile din trecutul lui Alex este Imvest-ul, firmă de familie în care au deţinut acţiuni atât el, cât şi părinţii săi, dar şi sora, Andreea Maria Velenza. Din păcate, după o intrare nefericită în proiectul locuinţelor ieftine pentru tineri demarat de naşu' Mazăre, familia Iorov a pierdut Imvest-ul. În 2004, Iorov junior punea bazele Consinstal International SRL. În acelaşi an, Alex este cooptat în SC Delta Pharma SRL Cluj, alături de Adrian Boila şi Claudiu Cristian Teodorescu. În 2006, proaspătul soţ al Andreei Scorei a pus bazele SC Almar Aqua SRL alături de Marius Zăgăneanu. Tot în 2008, Iorov junior se retrage din Delta Pharma, cesionându-şi părţile sociale către cumnatul său, Dumitru Iulian Velenza, iar în acelaşi an este cooptat în Real Imobexpert Design şi în Metal Serv Construct.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii