Autorizație de construire, emisă de Primăria Constanța. Este vizată o construcție pe strada Libertății
Autorizație de construire, emisă de Primăria Constanța. Este vizată o construcție pe strada Libertății
04 Jun, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2651
Marime text
- Investiția aparține lui Timu Tinel și Otilia, prima autorizație fiind emisă în 2016 de către municipalitate
Primăria Constanța a eliberat o autorizație de construire pentru o investiție pe strada Libertății din Constanța.
Mai exact, prin AC 458 din data de 3 iunie 2022, o persoană fizică dorește să continue lucrările autorizate conform AC 268/12.02.2016, „Construire imobil D+P+4E conform HCLM nr. 302/30.07.2003 – locuințe colective – 15 apartamente și construire împrejmuire”, pe strada Libertății nr. 38. Documentul are o valabilitate de 12 luni.
Investiția aparține lui Timu Tinel și Otilia, prima autorizația fiind emisă în 2016 de către municipalitate, iar conform panoului afișat ar fi trebuit să fie gata din februarie 2020. Însă, realitatea este că nici măcar fundația blocului de patru etaje nu a fost terminată. Autoritățile locale au fost informate de situație, însă până în acest moment nu avem un răspuns cu privire la situația de acolo.
Totodată, amintim că prin AC 268 din data de 12.02.2016, Timu Tinel și Otilia urmau să ridice pe strada Libertății nr. 38 un imobil D+P+4E, termenul de execuție fiind de 36 de luni.
Timu Tinel și Otilia sunt stabiliți în Canada, iar în 2020 au fost premiați pentru implicarea lor comunitară, cu proiectul Center of Dreams and Hopes Foundation.
Conform autorităților locale, proprietarul a fost sancționat pentru neigienizarea terenului cu amenda în valoare de 3000 lei în data de 01.10.2021. În anul 2016 proprietarul a obținut o autorizație de construire, a început lucrările dar ulterior le-a sistat în urma unui litigiu cu Enel (în urma săpăturii au fost descoperite cabluri aparținând Enel). Proprietarul a fost sancționat conform PV9881/14.01.2022 pentru neîmprejmuirea cu panouri. Urmare a măsurilor complementare dispuse prin PV9881/2022 în data 04.02.2022 s-a constatat ca proprietarul a demarat procedura de împrejmuire.
Mesaj de la Consulatul General al României din Montreal
Consulatul General al României din Montreal anunța în urmă cu cinci ani că Medalia Adunării Naționale din Quebec a fost acordată unui membru al comunității române din Montreal. Tinel Timu, om de afaceri canadian de origine română, membru proeminent al comunității, i-a fost conferită Medalia Adunării Naționale din Quebec, decorație a legislativului provinciei, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Laval.
Conform regulilor locale, decorația poate fi acordată de către președintele parlamentului provinciei sau de către un deputat, unor personalități quebecheze, canadiene sau străine, care merită aprecierea sau recunoștința deputaților sau a populației provinciei.
Pe plăcuța medaliei inscripționate cu numele dlui. Timu este menționat: «Merci à un citoyen passionné et engagé. Vous êtes un leader d’exception» - Monique Sauvé, députée de Fabre.
În cadrul unei scurte alocuțiuni, Monique Sauvé a menționat că și-a dorit foarte mult ca, înainte de încheierea actualei legislaturi, să-și arate în acest fel aprecierea și recunoștința față de personalități din circumscripția sa care o inspiră în fiecare zi și care s-au remarcat prin generozitatea și pasiunea cu care activează în comunitățile lor, mulțumindu-le pentru energia și eforturile depuse și pentru colaborarea cu care au onorat-o.
Legătura cu Property Development Two
În anul 2008, consilierii locali municipali dezbăteau, în cadrul şedinţei ordinare din luna mai, un proiect de hotărâre iniţiat de primarul Radu Mazăre. Acesta viza „aprobare PUZ - construire imobil S+P+2E - complex comercial, şoseaua Mangaliei nr. 179, teren în suprafaţă de 65366,85 mp, proprietate SC Property Development Two SRL“. Un nou centru comercial, cu două etaje şi zece săli de cinema, urma să ia naştere aproape la ieşirea din Constanţa, spre Lazu, în zona Metro II. Proiectul a căzut însă în uitare, pe el aşternându-se praful crizei financiare.
Conform contractului de vânzare-cumpărare 1304 din 2 iulie 2007, SC Property Development Two SRL, reprezentată de Theresia Wilfinger - administrator, conform hotărârii AGA din 30.06.2007, a cumpărat de la Valentin Gheorghe şi Alina Gabriela Ionescu terenul în suprafaţă de 55.366,85 mp, situat pe şoseaua Mangaliei 197, parcelă A 1121/7, lot 1.
Property Development Two la Constanţa a cumpărat zece mii de metri pătraţi de la Tinel Timu şi Otilia Timu, prin contractul 1715 din 25 august 2007. Ciudat este însă faptul că documentele ne arată o adresă cu totul neobişnuită: şoseaua Mangaliei 300, parcela A1121/1 (1850 mp) şi A 1121/3 (8150 mp), având numere cadastrale 102446 şi 102445. Aşadar, trecem de la Mangaliei 179 la Mangaliei 300. Teoretic, cele două terenuri ar trebui să fie pe părţi opuse ale drumului, nicidecum să se învecineze. Se pare că cei de la Property Development Two au reuşit, prin metode numai de ei ştiute, să le aducă aproape. Documentaţia ne arată că terenul a costat trei milioane de euro şi că vânzătorii au declarat că au dobândit dreptul de proprietate de la Traian Secoşan şi Raisa Secoşan, în baza contractului 3627 din 17.12.1998. Aceştia din urmă dobândiseră terenul prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991, conform titlului de proprietate 18400/1217 din 6.09.1995.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Locuitorii de pe strada Libertății nu mai pot folosi parcarea. Motivul, gardul șantierului lui Tinel Timu obturează accesul
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii