Autorizație de construire pentru un bloc de 7 etaje, la Constanța!
Autorizație de construire pentru un bloc de 7 etaje, la Constanța!
17 Mar, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
1728
Marime text
- Investiția va fi realizată pe strada Budapesta nr. 1
Primăria Constanța a eliberat o autorizație de construire pentru compania Natural Sistem SRL, pentru edificarea unui imobil de 7 etaje, pe strada Budapesta din municipiu.
Conform Autorizației de Construire nr. 258 din data de 16 martie 2023, Natural Sistem SRL, prin Valentin Camboianu va construe un imobil S+P+5E+6E-7E retrase cu funcțiunea de locuințe colective cu spațiu comercial la parter, împrejmuire teren și organizare de șantier. Documentul are o valabilitate de 24 de luni, investiția urmând a fi realizată pe strada Budapesta nr. 1.
Reamintim că prin CU 2223/22.07.2021, eliberat de municipalitate pentru Natural Sistem SRL, prin Camboianu Valentin, se dorește construirea unui imobil S+P+5E+6E,7E retrase cu funcțiunea de locuințe colective cu spațiu comercial la parter, împrejmuire teren și organizare de șantier. Strada nu este precizată în documentația publicată de primărie, însă avem următoarea localizare - Parcela VN372/1+VN372/2-LOT 1+VN372/2-LOT 2+VN372.
Amintim că pe 4 martie 2020, Primăria Constanţa a emis autorizaţia de construire nr. 438, care constă în „Supraetajare cu un etaj în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată a clădirii autorizate cu autorizaţia de construire nr. 9/03.01.2019 «Construire imobil locuinţe colective p+6e, împrejmuire teren şi organizare de şantier» conform Legii nr. 50/1991“.
În 2019, Natural Sistem SRL a solicitat de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa emiterea acordului de mediu pentru imobilul ridicat pe strada Madrid (DE 599) nr. 52A din municipiul Constanţa. În acest sens, a fost depus la Agenţia de Mediu proiectul „Supraetajare cu un etaj în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată a clădirii autorizată cu Autorizaţia de construire nr. 9/03.01.2019 - «Construire imobil locuinţe colective P+6e, împrejmuire teren organizare de şantier», conform Legii nr. 50/1991. Supraetajarea se va autoriza numai după intabularea construcţiei la stadiul fizic autorizat premergător supraetajării“.
Pe 25 ianuarie 2017, SC Natural Sistem SRL a reuşit să obţină de la Primăria Constanţa autorizaţia de construire nr. 46 din 25/01/2017, care ca obiect „Construire două corpuri de clădire C1 şi C2, cu regim de înălţime P+1E - patru apartamente cuplate câte două şi împrejmuire teren“. Investiţia urmează să fie ridicată pe strada George Topîrceanu (DE487/40) nr. 15, iar autorizaţia de construire este valabilă 12 luni.
Natural Sistem SRL, în datele Registrului Comerţului
Înfiinţată în anul 2013, Natural Sistem SRL are sediul în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 330 de lei, integral vărsat, este compus din 33 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociaţi persoane fizice sunt: Camboianu Valentin, cu 33,34% din capitalul social, Halep Aurelia, cu 33,33% din capitalul social, şi Camboianu Maria, cu 33,33% din capitalul social.Administratorul firmei, care se ocupă de lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, este Camboianu Valentin. În anul 2020, firma a raporat un salariat, la o cifră de afaceri de 3.896.307 lei, cu un profit de 1.580.883 lei. În 2021, firma a raportat un singur salariat, o cifră de afaceri de 7.035.170 lei și un profit de 2.630.188 lei.
Valentin Camboianu mai apare în firma Val&Co Invest SRL, Halep Aurelia este asociat și în Eatalia Autentica SRL, Maria Camboianu apare în Val&Co Invest SRL și în Eatalia Autentica SRL. Natural Sistem SRL este asociat în Viva Galaxy Impact SRL.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Omul de afaceri Valentin Camboianu, demersuri pentru blocul de 7 etaje din Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii