Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:12 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a decis Primăria Constanţa cu privire la soarta restaurantului Albatros din Mamaia (document)

ro

07 Mar, 2017 00:00 3178 Marime text
Membrii Comisiei tehnice de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Constanţa au luat o decizie cu privire la soarta fostului restaurant Albatros din staţiunea Mamaia, ai cărui reprezentanţi au solicitat certificatul de urbanism pentru extinderea şi supraetajarea imobilului - servicii turistice şi de agrement - hotel şi alimentaţie publică, activităţi comerciale.
 
În şedinţa din 2 martie 2017, comisia din cadrul Primăriei Constanţa a emis următorul punct de vedere către firma Crescendo SRL:
„În cadrul Biroului Strategii Urbane, s-a studiat solicitarea de emitere a Certificatului de urbanism nr. 4169/13/01/2017 - extindere şi supraetajare imobil - servicii turistice şi de agrement - hotel şi alimentaţie publică, activităţi comerciale, pentru terenul situat în staţiunea Mamaia aferent Complexului Albatros, în contextul în care, potrivit HCL nr. 121/2013 privind actualizare PUZ Mamaia, pentru terenul în discuţie regimul maxim de înălţime aprobat este parter.
 
Concluzia Comisiei tehnice de urbanism este următoarea: pentru modificarea regimului de înălţime şi a funcţiunilor, este necesară elaborarea şi aprobarea unui plan urbanistic zonal cu respectarea prevederilor art. 32 al Legii nr. 32/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul“.
 
Aşa cum arătam în urmă cu câteva zile, pe locul restaurantului Albatros, beneficiarul, societatea Crescendo LCL SRL, doreşte să realizeze o clădire cu regimul de înălţime D+P+3-4etaje. Suprafaţa terenului este de 2.587 mp, construcţia existentă având 907,46 mp - Procentul de Ocupare a Terenului - 35%, terasă acoperită de 266,68 mp şi terase descoperite de 927,30 mp.
 
Conform documentului, suprafaţa desfăşurată a construcţiei existente este de 1.318,46 mp, Coeficientul de Ocupare a Terenului fiind de 0,35. Investitorul doreşte ca noua construcţie să aibă o suprafaţă construită de 1.810 mp, Procentul de Ocupare a Terenului fiind de 70% şi o suprafaţă desfăşurată propusă de 8.280 mp, Coeficientul de Utilizare a Terenului ajungând la 3,2.
 
Terenul pe care este amplasată construcţia ce urmează a fi transformată este situat în municipiul Constanţa, staţiunea Mamaia, zona Cazino, şi este proprietate a Crescendo LCL SRL, conform actelor de proprietate. Pe teren se află un spaţiu cu funcţiunea de alimentaţie publică, fostul restaurant Albatros. Structura de rezistenţă este din beton armat şi metalică, acoperită cu placă de beton armat, dreaptă şi ondulată. Accesul publicului se face dinspre promenada Mamaia şi dinspre hotelul Albatros, iar cel de serviciu şi auto, din aleea carosabilă aflată în partea de nord-vest a terenului.
 
Tema de proiectare stabilită de comun acord cu beneficiarul propune remodelarea imobilului existent inclusiv prin extinderea şi supraetajarea acestuia, cu funcţiunea de hotel la etaje şi păstrând şi funcţiunile iniţiale de alimentaţie publică la parter. De asemenea, se doreşte reamenajarea teraselor. Extinderea teraselor constă în acoperirea celor existente şi crearea unor spaţii care să completeze funcţiunile propuse. Supraetajarea va adăposti funcţiuni destinate cazării şi complementare acesteia. Pe teren şi în vecinătate se vor asigura locuri de parcare subteran şi suprateran, astfel încât acestea să acopere necesarul rezultat din funcţiunile propuse.
 

Conform PUZ-ului staţiunii Mamaia - modificare HCLM 285/2007, art. 11, aprobat cu HCLM nr. 121 din 24.05.2013, şi informaţiilor din adresa 74872/07.07.2016, terenul se află în zona A şi este reglementat astfel:
- funcţiuni turistice şi de agrement;
- regimul de înălţime este conform planşei de reglementări - P+3-4E;
- POT - 40 - 70%, raportat la suprafaţa lotului
- CUT maxim/UTR - 4;
- în cazul imposibilităţii tehnice de amplasare a spaţiilor de parcare pe teren, iar pe parcelă nu se va putea asigura minimumul numărului de locuri de parcare necesar stabilit prin HGR 525/1996, conform art. 9 din RLU al PUZ, beneficiarul va concesiona sau va achiziţiona spaţii de parcare din spaţiile publice sau pe un alt teren;
- Împrejmuirile spre spaţiul public se pot realiza din gard viu, jardiniere.
 
Potrivit Registrului Comerţului, societatea Crescendo LCL SRL a fost înfiinţată în 1994 şi are un capital social de 25.617,2 lei, asociaţi fiind Elena Muşu, născută pe 12.08.1966, cu 25% din capital (6.404 lei), Doina Luminiţa Cernat, născută pe 16.08.1958, care deţine 50% din capital (12.808,6 lei), şi Lucian Cernat, născut pe 9.09.1955, care deţine 25% din capital (6.404,6 lei). Administratorii societăţii sunt Doina Luminiţa Cernat şi Lucian Cernat. Firma are ca obiect de activitate „hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare“.

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii