Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:37 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce răspuns a primit de la Primăria Constanța omul de afaceri Al Bcherrawy Jihad în legătură cu o investiție în stațiunea Mamaia

ro

07 Apr, 2022 00:00 1685 Marime text
  • Primăria Constanța a precizat că documentul nu poate fi utilizat pentru supraetajare parțială corp C1
 
Primăria municipiului Constanța a emis un certificate de urbanism pentru firma SC Dojimo SRL, reprezentată de Jijo Al Bcherrawy SRL. Pe scurt, municipalitatea a acceptat modificarea terasei necirculabilă în terasă circulabilă, dar a respins supraetajarea.
 
Conform sursei date, CU 558 din data de 6 aprilie 2022 a fost emis pentru Dojimo SRL, reprezentată de Jijo Al Bcherrawy SRL, pentru investiția din stațiunea mamaia, minihotel Selena. Conform datelor furnizate de primărie, „Prezentul certificat de urbanism poate fi utilizat în scopul declarat pentru: Amenajare terasă necirculabilă în terasă circulabilă de alimentație publică, recompartimentare interioară și redistribuirea funcțiunilor”. Totodată, primăria a precizat că CU 558 nu poate fi utilizat pentru „Supraetajare parțială corp C1 - hotel cu un etaj cu funcțiunea de cazare, supraetajare corp c2 - restaurant cu 2 etaje și corp C3 - hotel cu un etaj”.
 
Primăria a precizat că motivul pentru care nu a fost aprobată folosirea certificatului de urbanism este următoarea „Nu se încadrează în regimul de înălțime aprobat pentru funcțiunile existente (corpul c2 este minihotel selena iar corpul c3 este pergolă conform mențiunilor din extrasul cf. Nr. 210519) conform înscrisurilor din tabelul aferent zonei « c » - punctul 37 supraetajările propuse la restaurant și Hotel Selena se raportează la situația existentă la data aprobării P.U.Z. cu H.C.L. nr. 121/2013, respectiv la regimul de înălțime P-P+1E”.
 
Reamintim că prin CU 1224, emis în data de 15 aprilie 2021, pentru Al Bcherrawy Jihad, reprezentant al societății Dojimo SRL, se dorește supraetajarea corpului C1 cu 2 etaje cu funcțiunea de cazare, supraetajarea C2 cu 3 etaje cu funcțiunea de restaurant și cazare, în zona minihotelului Selena, din stațiunea Mamaia.
 

Despre Dojimo SRL

 
Societatea a fost înființată în anul 2015, având sediul social în Mamaia, municipiul Constanța, la parterul minihotelului Selena. Capitalul social este de 200 de lei. Libanezul Al Bcherrawy Jihad este asociat unic al firmei, având și calitate de administrator, conform Registrului Comerțului, consultat la 15 aprilie 2021. Firma are ca activitate principală, conform sursei menționate, „hoteluri și alte facilități de cazare similare”.  Are puncte de lucru la minihotel Selena și la minihotel Rodna, din Mamaia, cât și următoarea porțiune de plajă - Sectorul De Plaja Mamaia II, subsector 4, Functia Recreere 1.928,67 m.p. si functia sportiva 964,33 m.p. (suprafata totala 2.893 m.p.).

Ca venituri, în anul 2019, la 8 salariați, a avut o cifră de afaceri de 1.607.402 lei, cu un profit de 419.444 lei. În anul 2020, firma a raportat 6 salariați, la o cifră de afaceri de 912.320 lei, cu un profit de 279.873 lei.

Al Bcherrawy Jihad a mai fost și asociat și administrator la Jijos Complex SRL, având o cotă parte de 50%, firma fiind, în prezent, radiată.
 

 PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Omul de afaceri libanez Al Bcherrawy Jihad își supraetajează hotelurile din Mamaia


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii