Ce se construiește Emanuel Muntmark construiește încă un parc eolian la Vulturu, județul Constanța
Ce se construiește: Emanuel Muntmark construiește încă un parc eolian la Vulturu, județul Constanța
07 Apr, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
3016
Marime text
- Vulturu Power Park SRL, societate controlată de Emanuel Muntmark și Cătălin Mrejeru edifică un nou parc eolian în Constanța
- Este al doilea proiect pe care îl intenționează în acest an la Vulturu
Vulturu Power Park SRL a depus la Agenția pentru Protecția Mediului un memoriu de prezentare pentru “Întocmire PUZ în vederea modificării documentației de urbanism aprobate prin HCL a comunei Pantelimon nr. 89/29.11.2010 și HCL a comunei VULTURU nr. 66/15.12.2010 și extindere arie Parc Eolian Vulturu Est.
Beneficiar al proiectului este Vulturu Powe Park SRL, iar proiectant este SC Monsson Alma SRL. Proprietarul solicit avizarea documentației PUZ, conform CU 115/20.10.2020 și a avizului de oportunitat emis în același an.
Parcelele de teren pe care se execută lucrarea au funcțiunea de teren agricol și au fost partial scoase din circuitul agricol, urmând ca până la finalizarea autorizației de construcție, să iasă din circuitul agricol și celelalte parcele.
Pe suprafața studiată PUZ de 1.615,5 hectare se propune realizarea unui parc eolian pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile având un număr de 21 de turbine eoliene de putere maximă de 10 MW fiecare. Pentru accesul la turbine, se va realiza câte un drum nou de acces de la drumurile de exploatare existente între parcele. Drumul nou de acces va fi din piatră spartă și tasată, conform proiectului de drumuri.
Accesul la parcul eolian se va realiza din drumul județean DJ 225 pe drumurile comunale și de exploatare existente în zonă.
Vulturu Power Park SRL
Societatea a fost înființată în anul 2009, având sediul social în Constanța, pe strada Zorelelor. Capitalul social este de 1.000 de lei. Asociați în firmă sunt Cătălin Mrejeru, cu o cotă de 1% și Emanuel Muntmark, cu o cotă de 99%. Cătălin Mrejeru este administratorul societății.Anul 2019, societatea a raportat 0 salariați, la o cifră de afaceri 0, cu o pierdere de 269 lei. Nici în 2018, societate anu a avut cifră de afaceri și angajați, pierderea fiind de 93 de lei.
Investiții după investiții la Vulturu
Energo Windprod SRL a depus la Agenția pentru Protecția Mediului, în luna martie, documentația necesară pentru întocmire PUZ în vederea modificării documentaţiei de urbanism existente şi extindere arie parc eolian la Vulturu Nord, județul Constanța.Investitorii motiveză astfel: „având în vedere necesitatea optimizării producției de energie electric ce se poate efectua prin utilizarea unor noi modele de turbine eoliene, cu înălțimea cât mai mare și faptul că PUZ-ul aprobat inițial pentru zona respectivă nu acoperă caracteristicile tehnice ale acestora, se dorește modificarea PUZ-ului inițial prin modificarea pozițiilor unor turbine eoliene, eliminarea pcum și introducerea unor noi poziții de turbine eoliene. Astfel aria PUZ inițială se va extinde în partea de nord și sud și se va reduce în parte de vest, față de suprafața PUZ-ului inițial”.
Parcelel de teren pe care se execută lucrarea au funcțiunea de teren agricol și au fost parțial scoase din circuitul agricol, urmând ca până la finalizarea autorizației de contruire să iasă din circuitul agricol și celelalte parcele. După amenajarea parcului eolian, terenul nefolosit în scopul producerii energiei electrice din surse regenerabile va fi redat funcțiunii agricole. Zona în care se amplasează parcul eolian se află în extravilanul comunelor Saraiu și Vulturu, județul Constanța.
Se propune realizarea unei substații de transformare la care se vor conecta cele 19 turbine eoliene precum și realizarea unui sistem de stocare energie electric. Sistemul de stocare energie electrică poate fi instalat în clădire tip container/hală sau orice altă soluție constructivă aleasă de beneficiar, inclusiv în vecinătatea turbinelor și are ca rol înmagazinarea parțială sau totală a energiei produsă de turbinele eoliene și injectarea acesteia în rețea în momentele în care vântul este mai slab sau sunt îndeplinite anumite condiții suplimentare.
Despre Energo Windprod SRL
Societatea a fost înființată în anul 2007 și are sediul social în municipiul Constanța, pe strada Zorelelor, județul Constanța. Capitalul social este de 1.000 de lei, cu un număr de 100 de părți sociale, cu o valoare nominală de 10 lei. Asociați în firmă sunt Emanuel Muntmark, cu un aport la capitalul social de 99% și Cătălin Mrejeru, cu un aport de 1%. Cătălin Mrejeru este administratorul firmei care are ca principală activitate „producția de energie electrică”, conform codului CAEN.În anul 2019, firma a avut 0 salariați, la o cifră de afaceri 0, cu o pierdere de 955 lei.
Energie la Pecineaga
La începutul anului, Pecineaga Energies SRL a depus documentația la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța pentru eliberarea acordului de mediu necesar întocmirii Planului Urbanistic Zonal în vederea modificării documentației de urbanism existente și extinderea Parcului Eolian Comana Pecineaga. Se propune realizarea unei stații principale de transformare și a unei substații de transformare MT/110kV la care se vor conecta cele 21 de turbine eoliene precum și realizarea unui sistem de stocare energie electrică. Sistemul de stocare poate fi instalat în clădire tip container/hală sau orice altă soluție constructivă aleasă de beneficiar, inclusiv în vecinătatea turbinelor și are ca rol înmagazinarea parțială sau totală a energiei produsă de turbinele eoliene și injectarea acesteia în reațea în momente în care vântul este mai slab sau sunt îndeplinite anumite condiții suplimentare.Pecineaga Energies SRL, în datele Registrului Comerțului
Firma a fost înființată în anul 2007 și are sediul social în municipiul Constanța, pe strada Zorelelor. Capitalul social subscris este de 200 de lei. Asociați în firmă sunt Valorem SAS, firmă înregistrată în Franța, cu o cotă de 95% la beneficii și pierderi și Emanuel Muntmark, cu o cotă de 5%.Persoane împuternicite în firmă sunt: Berard Nicolas Jean Richard – administrator, Aufort Jerome Remy – administrator, Emanuel Muntmark – administrator. Firma are ca activitate principală, conform codului CAEN, „Producţia de energie electrică”.
În anul 2019, firma a înregistrat zero salariați, la o cifră de afaceri de 0 lei, pierderea fiind de 855.115 lei.
Firmele lui Emanuel Muntmark
Omul de afaceri din domeniul producției de energie electrică este asociat într-un număr considerabil de societăți: Camre Energy SRL, Crucea Power Park SRL, Eco Power Wind SRL, Energo Windprod SRL, Fonton Power Energy SRL, Gălbiori Wind Farm SRL, Monsson Alma SRL, Monsson Manpower SRL, Monsson SRL, Monsson Trading SRL, New Trend Energy SRL, Pecineaga Energies SRL, Real Green Energy SRL, Solpower Energy SRL, Sunwind Energy SRL, Vulturu Power Park SRL, Vulturu Wind Power SRL, West Power Investments SRL, Wind Power Plant SRL.Tags: Emanuel Muntmark
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii