Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:12 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Complexul Neptun și terenul de tenis Delta din stațiunea Neptun, de vânzare

ro

13 Nov, 2019 00:00 3238 Marime text
Consiliul de Administrație al Grand Plaza Hotel SA, cu sediul social în București, convoacă Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor în data de 9 decembrie 2019, ora 9.00, și Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor în data de 9 decembrie 2019, ora 10.30, la sediul societății din Calea Dorobanților nr. 5-7.
 
În situația în care la prima convocare nu vor fi îndeplinite condițiile de cvorum, Consiliul de Administrație convoacă o a doua Adunare Generală Ordinară a Acționarilor pentru data de 10 decembrie 2019, ora 9.00, și o a doua Adunare Generală Extraordinară a Acționarilor pentru data de 10 decembrie 2019, ora 10.30, în același loc și cu aceeași ordine de zi.
 
Pe ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor au fost incluse următoarele puncte: aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al societății și a Organigramei aferente, în forma propusă de către conducerea societății pentru anul 2020; aprobarea prelungirii mandatelor membrilor consiliului de administrație pentru o perioadă de patru ani, începând cu data de 07.03.2020 și stabilirea remunerațiilor lunare nete cuvenite pentru exercițiul financiar al anului 2020 la nivelul remunerațiilor nete din anul 2019; împuternicirea președintelui consiliului de administrație al societății, în vederea semnării oricăror documente aferente hotărârilor Adunării Generale Ordinare a Acționarilor și efectuării tuturor procedurilor și formalităților prevăzute de lege în scopul îndeplinirii hotărârilor Adunării Generale Ordinare a Acționarilor, inclusiv semnarea și actualizarea actului constitutiv al societății.
 
Pe ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor au fost incluse următoarele: supunerea spre aprobare privind consolidarea facilităților de credit în sumă de 4.811.076,29 euro, contractat de societate de la Alpha Bank Romania SA, în baza contractului de facilitate de credit nr. 78/1/2007 din data de 28.03.2007, și în sumă de 4.188.681,15 euro, contractat de societate de la Alpha Bank România SA, în baza contractului de facilitate de credit nr. 78/3/2007 din data de 05.02.2015, cu modificările și completările ulterioare, într-un contract de facilitate de credit în sumă de până la 8.999.757,44 euro de Ia Alpha Bank Romania SA, cu menținerea garanțiilor conform contractului de credit cadru nr. 78 din data de 28.03.2007, cu modificările și completările ulterioare.
 
La acesta se adaugă aprobarea vânzării imobilelor: „Complex Neptun" situat în stațiunea Neptun, județul Constanta, compus din teren intravilan în suprafață de 28.724,16 mp și construcțiile Complex Neptun în regim de P-P+8, în suprafață construită la sol de 4.271 mp, precum și bunurile imobile de natura mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar; teren tenis Delta, intravilan în suprafață de 1.225 mp, nr. cadastral 51/2 cod 2, situat în stațiunea Neptun, județul Constanța, la valoarea propusă de către Consiliul de Administrație.
 

Grand Plaza Hotel SA, în datele Registrului Comerțului

 
Înmatriculată în anul 1994, Grand Plaza Hotel SA are sediul social în București. Firma provine din divizare parțială. Capitalul social subscris de 19.604.602,5 lei, integral vărsat, este compus din 7841841 de acțiuni nominative. Valoarea unei acțiuni este de 2,5 lei. Acționari persoane juridice sunt: Tresela Investments Limited, cu sediul în Cipru, Nicosia, cu 0.521% din capitalul social, Tatika Investments Limited, cu sediul în Cipru, Nicosia, cu 1.352% din capitalul social, International Business Trading SRL, cu 97.862% din capitalul social. Acționarii Listă (124 persoane fizice) dețin 0,265% din capitalul social. Persoanele împuternicite ale societății, care se ocupă de hoteluri și alte facilități de cazare similare, sunt: Marian Ovidiu Iuliu, Codrean Dan, Iordache Dumitra - administrator neexecutiv, Ben-Yehuda Daniel. Cenzorul firmei este Deloitte Audit SRL, reprezentat prin Mirea Ioana Alina.
 
În anul fiscal 2016, societatea a avut 219 salariați, un profit de  418.527 lei și o cifră de afaceri de 45.011.797 lei. De asemenea, în anul 2017, societatea cu 221 de salariați a înregistrat o cifră de afaceri de  51.721.338 lei și un profit de  791.5273 lei. Situația financiară pe anul 2018 arată astfel: 226 de salariați, cifră de afaceri de 55.454.996 lei și un profit de 10.052.480 lei.
 
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii