Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:49 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănţenii, indiferenţi faţă de dezbaterea publică pentru viitoarea biserică ortodoxă din cartierul Palas (galerie foto)

ro

09 Nov, 2019 00:00 3285 Marime text
Primăria Constanţa a organizat, ieri, dezbaterea publică a PUZ-ului iniţiat de Parohia „Întâmpinarea Domnului“ şi Arhiepiscopia Tomisului. PUZ-ul a fost realizat pentru zona delimitată de strada Munţii Tatra, strada Lt. Petre Mănoiu, incinta Liceului CFR şi calea ferată. Adresa imobilului care a generat PUZ-ul este strada Munţii Tatra nr. 45. La această adresă va fi construită o biserică pentru enoriaşii din zonă.
 
Cu toate că fusese anunţată la ora 10.00, dezbaterea a început cu o întârziere de 45 de minute. La eveniment au participat reprezentanţii Biroului Strategii şi Planificare Urbană din cadrul Primăriei Constanţa, un reprezentant la societăţii care a elaborat PUZ-ul - SC All Arhitectura SRL, dar şi doi constănţeni, care locuiesc pe strada Matei Millo.
 
Naricis Gelal, arhitect al societăţii All Arhitectura SRL, a prezentat PUZ-ul, precizând că „beneficiarul, Arhiepiscopia Tomisului, doreşte să ridice o biserucă, dar şi spaţii sociale“. Cei doi constănţeni care au venit la dezbatere sunt supăraţi că romii care au fost evacuaţi primăvara trecută de pe strada Munţii Tatra, unde îşi improvizaseră nişte locuinţe, s-au mutat lângă blocurile de pe strada Matei Millo, lângă Detaşamentul de Pompieri Palas. 
 
„Ce se va întâmpla cu persoanele care au fost evacuate de la locul unde se va construi biserică? După ce li s-a demolat casele, ei s-au mutat la noi. Noi ne-am conformat şi am demolat garajele, cu toate că pe acelaşi spaţiu din împrejmuire blocurilor sunt construite, fără forme legale, diferite locuinţe. Ce măsuri se vor lua?“, au spus cei doi constănţeni.
 
Reamintim că Primăria Constanţa a emis pe data de 6 august 2018 un act de urbanism pentru Arhiepiscopia Tomisului, care permite ridicarea unui nou lăcaş de cult în cartierul constănţean Palas. Este vorba despre certificatul de urbanism nr. 2949, emis pentru Arhiepiscopia Tomisului, prin Doru Andrei. Potrivit actului, pe strada Munţii Tatra nr. 45, din cartierul Palas, va fi construită o biserică ortodoxă cu casă parohială. Viitoarea biserică va avea hramul Întâmpinarea Domnului, ne-a spus purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preot Eugen Tănăsescu.
 
Citeşte şi:
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii