Crizantema SRL, investiție pe strada Cibinului din Constanța. PUZ-ul a trecut de etapa de consultare și dezbatere publică (DOCUMENTE)
Crizantema SRL, investiție pe strada Cibinului din Constanța. PUZ-ul a trecut de etapa de consultare și dezbatere
13 Sep, 2023 17:00
ZIUA de Constanta
1554
Marime text
- PUZ-ul vizează zonificare, diversificare funcțională și regim de înălțime, prelungit cu HCL 327/2015, aferente reglementărilor din PUG aprobat cu HCL 653/1999
- Amplasamentul vizat este în municipiul Constanța, strada Cibinului, nr. 14C, pentru terenul indentificat cu nr. cadastral 22554
- Zona studiată este delimitată de strada Bărăgan, strada Theodor Burada și str. Cibinului și însumează o suprafață de 1.5 hectare
- Iniţiatorul Planului Urbanistic Zonal este SC Crizantema SRL iar elaborator SC ED COM' 96 SRL
- Regimul de înălțime propus prin PUZ este de maxim 18 metri
- În timpul procesului de informare și consultare a fost depusă o singură sesizare, formulată de Nelu Călin, proprietar din zona de studiu care a transmis disponibilitatea de a-și vinde imobilul și terenul deținut către inițiatorii prezentului PUZ
Primăria Constanța a dat publicității raportul informării și consultării publicului aferent PUZ pentru zona delimitată de str. Baragan, str. Theodor Burada, str. Cibinului și str. Labirint, inițiator Crizantema SRL.
Plan Urbanistic Zonal s-a aflat în luna august atât în consultare publică pe site-ul municipalității cât și în dezbatere publică.
PUZ-ul vizează zonificare, diversificare funcțională și regim de înălțime, prelungit cu HCL 327/2015, aferente reglementărilor din PUG aprobat cu HCL 653/1999.
Amplasamentul vizat este în municipiul Constanța, strada Cibinului, nr. 14C, pentru terenul indentificat cu nr. cadastral 22554.
Zona studiată este delimitată de strada Bărăgan, strada Theodor Burada și str. Cibinului și însumează o suprafață de 1.5 hectare.
Iniţiatorul Planului Urbanistic Zonal este SC Crizantema SRL iar elaborator SC ED COM' 96 SRL.
Potrivit raportului informării și consultării publicului aferent PUZ, care poate fi consultat integral în secțiunea „documente", au fost trimise 9 notificări către proprietarii din zona de studiu.
În timpul procesului de informare și consultare a fost depusă o singură sesizare, formulată de Nelu Călin, proprietar din zona de studiu care a transmis disponibilitatea de a-și vinde imobilul și terenul deținut către inițiatorii prezentului PUZ. Prin răspunsul formulat, elaboratorul documentației urbanistice, SC ED COM' 96 SRL a transmis la rândul său că această solicitare nu intră în competența sa.
Documentația s-a aflat în atenția APM Constanța
La Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a fost depus în februarie a.c. un memoriu general pentru obținerea acordului de mediu de către firma Crizantema SRL, care dorește să investească pe strada Cibinului nr. 14C din Constanța.
Terenul ce a generat PUZ, în suprafață de 1078 mp, face parte din intravilanul municipiului Constanța, conform PUG aprobat prin HCL Constanța nr. 653/24.11.1999 a cărui valabilitate a fost prelungită cu HCL nr.327/18.12.2015. Categoria de folosință actuală este „curți construcții”. Este situat în zona vestică a Municipiului Constanța, fiind racordată la rețeaua internă de drumuri a localității și prin intermediul acesteia la rețeaua națională de căi de comunicație.
Regimul de înălțime propus prin PUZ este de maxim 18 metri.
Despre Crizantema SRL
Compania a fost fondată în anul 1991 și are sediul în Constanța, pe strada Cibinului.
Activitatea principală a firmei este „Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie”. Asociați în firmă sunt Ion și Adriana Munteanu, cu câte 50% fiecare, iar administrator este Ion Munteanu.
Societatea a încheiat contracte de achiziții publice in valoare totală de 250.551,64 lei.
Conform aceleiași surse, Ion Munteanu apare ca asociat unic în Casata SRL și administrator în Anthoni Paniprod SRL. Adriana Munteanu este asociat unic în Marechal SRL.
Societatea a raportat în anul 2022, o cifră de afaceri de 15.792.918 lei, cu un profit de 4.209.261 lei și un număr de 57 de salariați.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Imobiliare Constanța Dezbaterea publică pentru Planul Urbanistic Zonal inițiat de Crizantema SRL are loc pe 18 august la sediul Primăriei (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii